Mesajul zilei

06/02/2021 - IA SEAMA LA MĂSURA FAPTELOR TALE

Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul de la hotare; ca apa Îmi voi vărsa mânia peste ei!

Osea 5.10

Oamenii care slujesc lui Dumnezeu nu trebuie să se poarte precum cei rătăciți, care nu se preocupă de faptul dacă există măsură în faptele lor. Robii trebuie să aibă alt fel de purtare: să se asigure mereu că nu au întrecut măsura în ceea ce întreprind. Poruncile sfinte ne cer să avem o măsură; de aceea, de le păzim, vom fi răsplătiți cu revelațiile Cuvântului și păziți de atacurile vrăjmașului. Astfel, vom avea o viață de belșug.

Interzicându-ne anumite purtări, ce sunt plăcute și normale pentru cei păcătoși, Domnul ne apără de lucrările rele ce îi însoțesc pe cei ce le practică. Tot ceea ce Dumnezeu ne împiedică să facem ne este dat spre binele nostru. Cei rătăciți nu au parte de sfințenie, nu sunt călăuziți de Duhul Sfânt și, de aceea, sunt atacați mereu de cel rău. Dimpotrivă, fiii Domnului sunt o plăcere pentru El, care îi conduce la biruință (2 Corinteni 2.14).

Căpeteniile lui Iuda nu au avut nicio problemă de a întrece orice măsură, deși fuseseră atenționați că vor fi loviți de mânia lui Dumnezeu. Nu ar fi fost mai bine dacă ar fi luat seama la limitele pe care Cel Preaînalt li le-a impus ? Însă, nu au vrut să audă de așa ceva ; în consecință, au fost duși în Babilon, pentru a învăța că nu este bine să-ți bați joc de voia sfântă. Dacă s-ar fi supus sfaturilor sfinte nu ar fi suferit o asemenea purtare din partea Domnului.

Dacă Iosif din Egipt – care aparent nu avea niciun viitor, fiindcă fusese vândut ca rob – nu ar fi rămas de neclintit în sfințenia sa, ce s-ar fi ales de el? Nevasta stăpânului său l-a blestemat și, dacă și-ar fi făcut de lucru cu ea, ar fi putut duce o viață plăcută în acea casă, însă, până la urmă, ar fi primit osânda cea veșnică (Geneza 39.7-23). Chiar și în situația de a fi fost umilit, a continuat să onoreze pe Domnul, care îl pregătea pentru o mare lucrare.

Nu renunța la locul tău de fiu al lui Dumnezeu. Domnul nu a fost niciodată rău cu nimeni. El știe ce este mai bine pentru viața ta și, de aceea, îngăduie să fii trecut prin încercări. Trebuie să știi că harul Său este de ajuns pentru orice situație. Taina este de a nu se răzvrăti împotriva voinței sfinte, și nici de a primi ofertele diavolului (Iacob 1.2-4). Fii tenace și de neclintit în ceea ce ai auzit de la Dumnezeu, căci El este credincios în a îndeplini ceea ce făgăduiește.

Dacă nu întreci măsura lucrurilor ce ți-au fost date, va fi o revărsare a Domnului în viața ta, ce te va acoperi cu mult har. Astfel, vei vedea că El a ales ceea ce este mai bun pentru tine ; însă, a fost nevoie să treci prin încercări pentru a avea capacitatea de a primi ceea ce ți-a fost pregătit dinainte. Nu mânia pe Domnul, ci mergi cu hotărâre către podium, fiindcă acolo El vrea să te vadă.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!