Mesajul zilei

17/02/2021 - HOTĂRÂREA A FOST LUATĂ

Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.

Psalmi 68.28

Domnul nu este un iresponsabil care, primindu-te în Împărăția Sa, nu a făcut nimic pentru a împiedica pe vrăjmaș să te înrobească din nou. Dimpotrivă, Creatorul a prevăzut toate puterea și înzestrările necesare pentru ca tu să ai reușită în credința în Hristos. Bucuria Celui Atotputernic este de a te vedea în mâinile Sale pentru a te putea folosi, așa cum Îl folosea pe Isus în vremurile apostoliei Sale printre noi. Așadar, nu este bine să-L mânii.

Cel Preaînalt a emis o hotărâre referitoare la implicarea ta în planul Lui, pentru ca să nu fii făcut rob în împărăția întunericului. Potrivit acestei hotărâri, niciun dar nu-ți lipsește (1 Corinteni 1.7); de aceea, poți înfrunta atatcurile rele și, cu hotărâre, să le birui. Dacă, din întâmplare, vreo lucrare a iadului se află în tine, fii gata să te izbăvești de ea pentru totodeauna.

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le înveți este că forța ce ți-a fost dată de Domnul este mai puternică decât toate ispitele ce ți se pot ivi în viața ta în această lume. Niciodată nu s-a întâmplat ca vrăjmașul să fi biruit pe cel ce se află în legătură cu Domnul. Această legătură nu este ceva mistic, emoțional, ci are loc prin Cuvântul sfânt, ce aduce cu el puterea cerească (Psalmi 25.14).

Străduie-te să înțelegi de ce este în stare puterea ta pentru ca, atunci când te vei afla sub atacul diavolului, să ți-o poți folosi. Astfel, nu vei fi făcut de rușine, și nici înfrânt! Fratele meu, ceea ce înveți prin Cuvânt este despre tine; așadar, încearcă să înțelegi cum este făcută lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, vei vedea cât de capabil ești de a îndeplini ceea ce ți-a fot poruncit de Tatăl. Credința îți este puterea !

Isus ne-a învățat că oricine cere capătă (Matei 7.8). Așadar, cere ca Domnul să-ți întărească ceea ce a plănuit pentru tine și, după revelație, nu lăsa ca vreo îndoială să ți se strecoare în suflet. Chiar dacă totul arată că nimic nu-ți va merge, crede că Dumnezeu nu te va face niciodată să înțelegi ceva care să nu fie în sprijinul tău. Trebuie să pricepi că ceea ce El îți arată îți aparține și, cu hotărâre, vei face acel lucru să se realizeze în viața ta.

Cu puterea ce ți-a fost dată, ești în stare să-ți îndeplinești misiunea. Așa s-a întâmplat cu Ghedeon, care, auzind proorocul vorbind despre cauza ce a făcut ca israeliți să nu mai aibă puterea sfântă în sprijinul lor, a hotărât să dea o lecție poporului rău al madianiților. Astfel, bazându-se pe ceea ce Domnul îi spusese, a intrat în luptă. Urmând călăuzirile sfinte, Ghedeon și-a eliberat poporul (Judecători 69).

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!