Mesajul zilei

24/02/2021 - ORICE ATENȚIE ESTE NECESARĂ

Iuda a fost bătut de Israel şi a fugit fiecare în cortul său.

2 Împăraților 14.12

Auzim mereu vorbindu-se de creștini cărora nu le-au mers afacerile, care s-au îmbolnăvit și ai căror copii au căzut în păcat, sau alte asemenea știri negative. Asta nu ar trebui să se întâmple, însă, o lipsă de atenție este de ajuns pentru a duce poporul lui Dumnezeu la nenorocire. Fiind parte din Trupul lui Hristos, nu putem lăsa ca nimic ce nu este de la Domnul să pună stăpânire pe noi. Cine va nesocoti îndeplinirea lucrării va fi cu siguranță înfrânt.

Amația, împăratul lui Iuda, îi biruise pe edomiți. Apoi, a pornit împotriva împăratului lui Israel, fără a întreba nimic pe Domnul. Împăratul israeliților a vrut să-i deschidă ochii asupra nebuniei în care se arunca. Cu toate acestea, Amația nu a vrut să-i dea ascultare și, la sfârșitul bătăliei, și-a dat seama că va fi biruit.  Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia și s-a dus la Ierusalim, a făcut o spărtură în zidul cetății, a luat tot aurul şi argintul, toate vasele care se aflau în Casa lui Dumnezeu şi vistieriile casei împăratului, cât și ostatici.

De ce oare el nu a luat în seamă ajutorul Celui Atotputernic, dacă era temător de Dumnezeu? La începutul capitolului citat, este scris că Amația a făcut ce este bine înaintea lui Dumnezeu, potirivit tatălui său, și nu lui David. Astăzi, trebuie să facem tot ce este bine înaintea Tatălui ceresc, potrivit Domnului Isus. Această neatenție l-a făcut să greșească, căci i s-a înălțat inima ca să se mândrească și a început să se închine împreună cu poporul altor dumnezei.

Cei ce sunt de acord cu legi ce permit practicarea păcatelor de către cei nelegiuiți, chiar dacă cred că asta nu este un lucru important, vor fi biruiți în bătălii. Cine nu se roagă sau nu face nimic pentru ca aceste lucruri să nu fie îngăduite de lege ca fiind normale se unește cu cel rău și, de aceea, când va avea nevoie de ajutorul sfânt, nu va avea parte de el.

Nouă ni s-a dat puterea de a face și desface (Matei 18.18). Cine nu urmează ceea ce Domnul îi spune prin Cuvânt va vedea că nu a procedat bine. Dacă Amația s-ar fi luat după David, ar fi cuățit acele locuri de demonii ce erau luați drept dumnezei. Poporul lui Dumnezeu trebuie să înceteze de a se gândi numai la sine și să înceapă să slujească lui Domnului cu rugăciune adevărată, folosindu-și puterea, pentru a duce o viață în pace și liniște.

Trebuie să aducem mărturie Domnului prin cuvintele noastre, dar și prin purtarea noastră. Dacă cineva are ceva împotriva noastră, nu putem rămâne tăcuți și lăsa ca timpul să rezolve problema, căci, un păcat nu poate fi desfăcut dacă Domnul nu ia o hotărâre în acest sens. Altfel, nu există ștergerea păcatului.

Hristos ne-a sfătuit să căutăm persoana față de care am greșit și să ne împăcăm cu ea, pentru a putea fi iertați (Matei 5.23-26). Așadar, nu lăsa pe diavol să te înșele, fiindcă, după cum spune proverbul, ”este mai bine să te înroșești o dată decât să te îngălbenești de o mie de ori”. Străduiește-te să slujești lui Dumnezeu, așa cum a făcut și ne-a învățat Domnul Isus.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să fie cu voi!