La începutul lumii, când nu exista nimic material, Domnul Dumnezeu a hotărât să facă universul. Deșii unii cred că totul a luat naștere printr-o implozie și că apoi toate lucrurile au luat ființă într-o ordine perfectă, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că totul a fost creația Singurului și Adevăratului Dumnezeu. El vorbea și lucrarea era înfăptuită. A fost Isus, înainte de întruparea Sa, cel care a realizat toate lucrurile.

Evanghelia lui Ioan începe prin a ne spune că, de fapt, la început era Cuvântul, care era cu Dumnezeu și care era Dumnezeu (Ioan 1.1). Mântuitorul nostru a făcut totul cu harul Său. El a înfăptuit toate lucrurile și, așa cum a spus apostolul Ioan, dacă ar fi fost scrise fiecare, nici chiar în lumea aceasta n-ar fi încăput cărțile scrise (Ioan 21.25). Fiecare viață, fiecare plantă, fiecare floare și fiecare amănunt au rezultat din inima Sa plină de înțelepciune.

El ne-a vestit Buna Vestire pe care ne-a cerut să o propovăduim peste tot în lume despre ceea ce a făcut pentru noi. Însă, când totul era desăvârșit, omul făcut după chipul și Asemănarea Sa a păcătuit cu bună știință și, astfel, diavolul a intrat în lumea lui ca și cum i-ar fi stăpân. Domnul a avut de plătit un preț mare pentru lucrarea noastră de răscumpărare și de întoarcere la Dumnezeu. El a hotărât ca Domnul Hristos să fie omorât pentru ca apoi să învie, biruind pe vecie pe cel ce ne-a cauzat atâta nenorocire.

Când propovăduim Adevărul, oamenii devin conștienți de ceea ce s-a înfăptuit pentru ei. Unii refuză să creadă, dar cei ce cred încep să înțeleagă cea mai mare realizare de care omul poate avea cunoștință: slava Domnului ce se manifestă în ei. Cei ce nu cred nu o pot vedea, și nici nu pot fi binecuvântați prin manifestarea ei. Slava sfântă îi naște din nou pe cei ce cred în Isus Hristos, făcându-i ființe noi.

Fără lucrarea de renaștere pe care Domnul o face în inima celui ce aude Evanghelia, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu. Isus a spus că asta este posibil numai pentru cel căruia El îi revelează pe Tatăl. Contează câtuși de puțin dacă omul care se convertește este educat potrivit științei oamenilor sau nu. Când crede în Evanghelie, începe să facă parte din grupul celor mântuiți și, de aceea, primește credința necesară pentru a petrece veșnicia alături de Mântuitor.

Cei ce nu au vrut să creadă nu vor avea niciodată parte de viața veșnică. Unii dintre aceștia sunt reprezentanți ai științei umane, dar nu și în viața veșnică. Cuvântul ne avertizează că toți cei ce nu vor asculta de vestirea mântuirii vor fi cuprinși de plânsul și scrâșnirea dinților (Luca 13.28) în lacul ce va arde pe vecie cu foc și cu pucioasă (Apocalipsa 21.8).

Din nefericire, vor fi în număr mare cei ce nu vor fi primiți să trăiască veșnic în Împărăția fericirii. Faptul de a nu se încrede în Domnul îi va face pe acești oameni să cadă în pierzanie ce nu va avea niciodată sfârșit. Pentru cel ce crede în vestirea sfântă și are credință în Isus, slava Domnului se va pogorî asupra sa și va face din el o nouă făptură, fără de păcat și nici osândă.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares