Mesajul zilei

06/04/2021 - PUNE JURUINȚE ÎN LEGĂMÂNT

Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine, şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi brici nu va trece peste capul lui.”

1 Samuel 1.11

Lecuirea Anei de sterilitate nu a avut loc printr-un număr de magie. În versetul anterior celui citat, ea s-a rugat cu sufletul plin de amărăciune. După exemplul acestei roabe a lui Dumnezeu, dă cea mai mare atenție la ceea ce ți se întâmplă, chiar de este un necaz, căci Domnul te poate pune într-o asemenea stare de suflet pentru ca să strigi cum trebuie. De îndată ce pașii îți sunt călăuziți de El, nu te preocupa să înțelegi ceea ce ți se întâmplă pe drum.
Ana și-a deschis inima Domnului și, când L-a primit în vizită, a plâns amarnic. Astfel, a înțeles ce trebuia să facă și a cerut ca, cu blândețe și nădejde, Dumnezeu  să caute la întristarea ei și să-Și aducă aminte de ea, dăruindu-i un fiu de parte bărbătească. Această femeie și-a pus în legământ juruințele pe care le-a considerat necesare, fără să uite că asemenea înțelegere nu îi poate aduce numai beneficii.
Această roabă a făgăduit că va închina pe fiu Domnului pentru toate zilele vieții lui și că brici nu va trece peste capul lui. Fără îndoială, ea a știut să asculte ceea ce Dumnezeu vroia de la ea; de aceea, a fost lecuită și a adus pe lume pe Samuel. Ori, rugăciunea trebuie să fie mereu un dialog, iar cel mai bun strigăt este cel cu care răspundem la ceea ce Domnul ne spune prin Cuvântul Său. Asta este rugăciunea de credință.
Să nu faci jurăminți fără să judeci, căci Dumnezeu le va cere din mâinile tale. Întotdeauna să fii atent la sfaturile pe care El ți le arată prin Scripturi și, înțelegându-le, asumă-ți ceea ce îți aparține. Astfel, vei vedea că lucrările sfinte sunt mult mai ușoare decât îți poți închipui. Să nu te duci la biserică ca și cum ai face parte dintr-un club, ci ca să te întâlnești cu Tatăl care îți va spune ce dorește ca tu să faci.
Orice contract este guvernat de clauzele specificate în el, iar Noul Legământ funcționează la fel. Cele ce conțin voia sfântă sunt deja precizate; Dumnezeu nu are nimic nou de adăugat. Astfel, misiunea Duhului Sfânt este de a ne revela ceea ce Domnul așteaptă de la noi și ceea ce El a promis că va face pentru noi. Condițiile noastre trebuie scrise pe baza a ceea ce Duhul Sfânt ne face să înțelegem.
Domnul ne-a învățat că duhul ne este desăvârșit, dar firea noastră umană este slabă        (Matei 26.41). Cu trecerea anilor, mulți creștini își pierd motivația pentru a striga la Dumnezeu și, din această cauză, vrăjmașul îi face să piardă ceea ce au cucerit. De aceea, fii atent pentru a înțelege, vedea și auzi ceea ce este al tău. Odată ce ai aflat, stai de veghe pentru a nu pierde ceea ce ți-a fost dat. Apoi, roagă-te pentru a nu cădea în ispită ca vrăjmașul să-ți ia ceea ce Domnul ți-a dat.   

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!