Mesajul zilei

23/04/2021 - CÂND PATIMA TE ASUPREȘTE

Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte.

Proverbele 7.7

Acțiunile celui care lasă demonul patimii să-i intre în inimă sunt aceleași peste tot. Descrierea tânărului fără minte servește tuturor oamenilor drept avertizare a ceea ce se poate întâmpla celui care nu rezistă duhului ce face ca mulți să-și întoarcă capul. Cei care se lasă amăgiți de acest sentiment rău, când va trece „farmecul”, se vor simți cei mai răi oameni.

La începutul capitolului pe care îl studiem, Cel Preaînalt și-a înăsprit cuvintele către cei pe care El îi numește fii. Domnul nu ar spune nimic în zadar, și nici nu ar înceta de a avertiza pe om de marele pericol de a fi vrăjit de altcineva. Cei care refuză să asculte, mai târziu, de vor avea șansa să se pocăiască, vor plânge mult; și, mai mult de atât, rușinea nu le va fi uitată niciodată.

Lucrul drept este să păzim Cuvântul sfânt și să-l păstrăm. Cel ce păzește poruncile trăiește; cel ce le disprețuiește nu are viață duhovnicească. Legea lui Dumnezeu trebuie respectată precum lumina ochilor, iar rânduielile Lui trebuie ținute la degete și scrise pe tăblița inimii noastre (Proverbele 7.3). Acest lucru trebuie făcut de toți cei care își iubesc viața.

Înțelepciunea trebuie să-ți fie soră, iar Priceperea prieten (Proverbele 7.4), ca și cum ar fi oameni din familia noastră, pe care îi iubim cu adevărat și cu care trăim armonios. Dacă facem asta, vom fi feriți de necunoscut, de străina care folosește cuvinte ademenitoare (Proverbele 7.5). Purtându-ne astfel, Cel Preaînalt ne arată marea capacitate de seducție pe care o au asemenea oameni.

De la zăbrelele casei Sale, Dumnezeu ne urmărește (Proverbele 7.6). El vede tot ce ni se întâmplă și dacă ne lăsăm înșelați și seduși. Tatăl ceresc vede pe cel imatur, lipsit de judecată, care a fost înșelat de dușman. După ce a fost prins, nepriceputul nu se oprește niciodată și trece prin viață, încercând să se întâlnească cu persoana care l-a vrăjit.

Dacă ți se întâmplă asta, du-te imediat de caută ajutorul sfânt; du-te la Domnul și mărturisește-I că ești stăpânit de duhul necurat al seducției. De nu faci acest lucru urgent, vei cădea în minciunile vrăjmașului și atunci nu se mai poate face nimic pentru tine. Seducția este nemiloasă față de cei care sunt fermecați de ea și se dedau poftelor lor, dar Domnul este mai puternic.

Împătimitul nu încetează să meargă dintr-o parte în alta. El urmează calea pe care i-o arată diavolul, se comportă într-un mod ridicol și, în cele din urmă, se predă diavolului, care cere întotdeauna să i se plătească înzecit „favoarea” pe care a făcut-o. Persoana prostituată este împătimită și neliniștită, iar victima sa îl urmează ca boul care se duce la măcelărie (Proverbele 7.22).


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să vă întărească!