Mesajul zilei

08/06/2021 - SUCCESUL APOSTOLIEI LUI PAVEL

Toată adunarea a tăcut şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor.

Faptele Apostolilor 15.12

Dumnezeul nostru este un Realizator de minuni, puteri și semne. El a lucrat întotdeauna așa față de toți cei care au crezut în El și în Cuvântul Său și nu și-au făcut de lucru cu ispititorul. Prin urmare, lucrarea Sa crește peste tot. Ea reunește o multitudine de oameni care dovedesc marea Lui dragoste. Nu este nimic mai bun decât să urmezi exemplele date de Domnul Isus, deoarece acestea aduc lumina și fac bine.

Deoarece s-a convertit mulți ani după moartea lui Isus, apostolul Pavel nu a avut plăcerea să-L vadă personal slujind oamenilor. Chiar și așa, când a aflat că Învățătorul a îndeplinit promisiunile făcute în Vechiul Testament, Pavel a început să le predice și, prin urmare, a fost folosit pentru ca Dumnezeu să facă lucrarea desăvârșită prin el. Tu sau oricine altcineva poți și ar trebui să crezi, de asemenea, că Cel Preaînalt are un plan similar pentru tine.

Faptele minunate ale Domnului care au avut loc în slujirea apostolului către neamuri nu au fost săvârșite grație lui, de parcă ar fi fost ceva special în el. De fapt, dacă nu ar fi făcut ceea ce i s-a poruncit, nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru cei care trăiesc în religiozitatea searbădă, nimic nu se va schimba și zilele li se vor termina deșarte. Adevărații slujitori de azi ai Celui Preaînalt au aceeași putere ca și cei din trecut.

Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pentru a salva omenirea. Această lucrare a fost realizată și, prin urmare, lumea este pregătită pentru mesajul desăvârșit al Evangheliei (Ioan 4:35). Oricine crede în ceea ce spune Cuvântul și se străduie să împlinească voia sfântă află că trebuie numai să crezi că, prin ceea ce spune, Dumnezeu va face ca puterea Sa să lucreze în viața celor necăjiți și bolnavi. Slava sfântă va străluci prin cei care cred.

Modul îndulcit de a sluji pe care unii religioși insistă să-l predice, spunând că este Buna Vestire pe care Isus a poruncit să fie răspândită, nu are nicio legătură cu porunca Învățătorului. Vechiul clișeu cum că propovăduim Evanghelia prosperității nu mai prinde pentru că ceea ce, de fapt, mulți vor să răspândească sunt veștile proaste ale mizeriei, înfrângerii și păcatului care stăpânesc inimile celor nenăscuți din nou.

Nu există nici un substitut pentru slujirea miraculoasă a Împărăției Cerurilor. Acolo unde mesajul desăvârșit al Evangheliei este vestit prin puterea Duhului Sfânt, se întâmplă minuni, puteri și semne și, astfel, cei păcătoși se convertesc. De ce să îndulcim mesajul pentru a nu „jigni” pe cineva și, în același timp, să dăm motiv de mâhnire Învățătorului? Este o hotărâre gravă pe care o iau cei ce se opun Adevărului și nici nu-și dau seama că diavolul este cel ce-i mână.

Când Evanghelia va fi Aceea propovăduită prin Duhul Sfânt și puterea lui Dumnezeu în întreaga lume (Matei 24.10), venirea Domnului va avea loc. Este Evanghelia pe care a propovăduit-o Isus și care va aduce mărturie despre bunătatea Tatălui față de toți oamenii. Nu încetați de a asculta de Cel Preaînalt și de a-I păzi porunca Lui. Fugiți de păcat!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!