Mesajul zilei

16/06/2021 - FILOSOFIA CEA MAI ALEASĂ

Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?

Proverbele 20.24

Orice om mântuit trebuie să înțeleagă că este un slujitor al lui Dumnezeu. Domnul îndreaptă pașii tuturor celor care sunt ai Săi. Dacă hotărăști ce faci în sferele materiale și duhovnicești, asta nu se potrivește cu planul sfânt. Prin urmare, Dumnezeu nu te poate călăuzi, și nici folosi. Nu există nici o rugăciune care să schimbe Cuvântul. Dacă te-ai împotmolit sau lucrurile nu-ți merg bine în viață, împacă-te cu Cel Atotputernic cât mai este timp.

Cei ce sunt neascultători față de porunci nu sunt călăuziți de Duhul Sfânt. Cel Preaînalt nu va face pe nimeni să se gândească la lucrurile greșite și nici să le facă. Nu există nicio scuză pentru a primi ispita în inimă. Deci, scapă de tot ceea ce nu este potrivit Scripturilor, deoarece asta este o lovitură a vrăjmașului pentru a te face să dai greș.

Dacă nu ai ieșit biruitor, ci ai căzut în ispită, atunci nu ai fost un slujitor al lui Dumnezeu. Am fost chemați să facem parte din Trupul lui Hristos. Așa cum toate organele corpului meu trebuie să facă ceea ce poruncește capul, și membrii Trupului lui Hristos trebuie să facă ceea ce Isus, Capul acestui Trup, poruncește. Să știți că cei neascultători vor fi lăsați în afara planurilor Domnului.

Cel ce slujește cu adevărat Celui Preaînalt are întotdeauna mâna sfântă pusă asupra capului. Din acest motiv, a fost îndrumat, izbăvit și ocrotit de mai multe ori. Ia aminte la ceea ce s-a întâmplat cu David, care știa să-I slujească lui Dumnezeu, dar și cu Saul, care nu știa să asculte de poruncile sfinte. La fel, cei care se lasă ispitiți sau ascultă de ceea ce le spune sau cere inima, vor ajunge la concluzia că nu au făcut un lucru bun.

Slujitorii nu au cum înțelege calea pe care o iau; Dumnezeu știe să-i ducă pe cele mai bune căi. Din acest motiv, totul funcționează pentru ei (Romani 8.28). Născuți în Duh, trebuie să fim ca vântul, care nu știe de unde vine sau unde se duce (Ioan 3.8). Adevărul este că slujitorii lui Hristos nu se vor poticni niciodată de obstacolele puse în fața lor de către vrăjmaș (Psalmi 91.12). Nu este nimic mai bun decât ca Duhul Sfânt să ne călăuzească. Este recompensator să păzești poruncile sfinte.

Dacă îți suspectezi mereu soțul / soția și îți închipui situații despre care credeți că se întâmplă, nu sunteți pe drumul bun. Este timpul să te rogi Domnului și să ceri ajutorul Lui. Diavolul a reușit să facă pe mulți oameni să trăiască ani de zile contrar planului sfânt. Analizează-te și, dacă este necesar, schimbă-ți complet modul de a trăi sau de a crede. Nu vei fi desăvârșit în credință dacă nu vei fi tare în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nimic nu lipsește celui ce se lasă condus de Duhul lui Dumnezeu (Psalmi 34.9). Slujitorii Celui Preaînalt se bucură de pacea Sa, de prezența Sa și sunt plini de Duhul Său. Ei sunt întotdeauna folosiți în lucrarea sfântă. Isus a venit pentru ca noi să trăim în belșug (Ioan 10.10b). Cum ți-a fost traiul? Modul în care trăiești arată cum slujești Domnului. Gândește-te la asta!


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!