Mesajul zilei

17/07/2021 - CÂND DUHUL ÎȚI ESTE MÂHNIT

Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.

Psalmi 143.4

David a recunoscut că vrăjmașul i-a asuprit sufletul. Când cel mântuit crede că este normal să i se întâmple unele lucruri, deschide, fără să știe, calea vrăjmașului pentru a acționa. Însă, Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează că diavolul este adevărat, căci a venit să fure, să omoare și să distrugă (Ioan 10:10). Până și un sfat rău vine de la cel rău. Un schimb nevinovat de cuvinte, dar în contradicție cu Cuvântul, poate fi stricat de viclenia diavolului.

Orice simțire negativă, necuviincioasă și răutăcioasă vine de la diavol. Acesta se străduiește să ne învingă, îmbiindu-ne cu ispitele sale, iar de le acceptăm, cel rău va avea câștig de cauză. Când se întâmplă acest lucru, omul nu se mai poate ridica. Trebuie să stăm de veghe, ținând cont de ceea ce este consemnat în Scripturi, și să nu acceptăm nimic care să contrazică textul biblic. Satana se va strădui să ne ducă în teritoriul său, unde ne vom pierde în capcanele sale și vom fi învinși de el.

Fără îndoială, acolo unde există depresie - lipsa curajului de a reacționa împotriva oricărei anormalități - putem spune că o forță mai mare și rea este la control. Există o singură rezolvare: alungarea duhului rău folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care procedează așa descoperă că asta le lipsea. Uneori, omul este asuprit de cel rău ani de zile până când cineva cu credință îi cere izbăvirea.

Cei aflați sub stăpânirea celui rău sunt fără lumină și, prin urmare, despărțiți de viața în Dumnezeu. Uneori, acest fel de om fiindu-ne prieten sau rudă, nu avem curajul de a-i spune adevărul. Astfel, suferința îți este prelungită. Însă, oricine fură, omoară sau distruge vine de la Satana, care trebuie alungat în Numele lui Isus. Să știți că, în Hristos, veți fi izbăviți.

Cel mai bun lucru este să fiți în Cel Preaînalt, pentru că, în prezența sfântă, este belșug de bucurie (Psalmi 16:11). Acest lucru este ușor de realizat, dar trebuie doar să credeți în Cuvântul lui Dumnezeu, să vă lepădați de păcat și de tot ce nu este plăcut Tatălui. Cei care se lasă amăgiți de minciunile vrăjmașului, sunt fără nici o îndoială posedați de el. Pentru a izbăvi pe acești oameni, nu trebuie să fii drăguț sau prietenos. Ceea ce scapă pe om de orice implicare a celui rău este rugăciunea credinței.

Față de asuprire, duhul omului este slăbit, copleșit de suferință și deznădejde. Nu putem da înapoi când ni se cere ajutorul. Trebuie să fim hotărâți, să avem încredere în promisiunile sfinte și să intrăm în luptă ca și când am fi fost într-un război. De fapt, acesta este termenul potrivit. Isus ne-a dat numele Său ca să putem câștiga toate bătăliile și, cu credință, să ieșim învingători.

Rezultatul atacului celui rău este că cel asuprit vede totul tulbure, fără nicio șansă de îmbunătățire. Avem cheia Împărăției Cerurilor, care va aduce eliberarea tuturor, și care este compusă din Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt și Numele lui Isus. Nu-ți fie frică! Acționează cu credință și îi vei elibera pe cei făcuți robi de Satana.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Doamne ajută!