Mesajul zilei

28/11/2021 - PRIVILEGIILE DISCIPOLILOR

Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.  Căci celui ce are, i se va da şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.

Matei 13.11,12

Ucenicii lui Isus sunt singurii care pot cunoaște Adevărul. Chiar dacă cineva petrece ore întregi rugându-se, cerându-i lui Dumnezeu să-i arate calea, dacă nu devine ucenic al lui Isus, nu va găsi niciodată mântuirea, care este Hristos însuși. Acest lucru este foarte clar în Scripturi și nu va fi schimbat. Oricine respinge Cuvântul lui Dumnezeu, nefiind născut din apă și Duh, nu va intra și nu va vedea Împărăția Cerurilor.

Isus a spus că împărați, preoți, proroci și alții care au slujit Domnului cu inima curată doreau să cunoască tainele Împărăției, dar nu au putut. În schimb, există unii care dau învățăturile Celui Preaînalt pe câțiva arginți, așa cum a făcut Iuda Iscarioteanul (Matei 26: 14,15), pe dragostea lumii, așa cum a făcut Dima (2 Timotei 4:10) sau pe minciună, așa cum au făcut Anania și Safira (Faptele Apostolilor 5: 1-10). Care va fi destinul veșnic al acestor oameni? Alegerea ta merită oare osteneala?

Cei care au auzit glasul lui Dumnezeu și s-au convertit, dar nu au rămas în cuvintele lui Isus, sunt incapabili să cunoască sau să se bucure de sfintele taine. Paguba suferită în timp ce sunteți aici sau când veți merge în veșnicie va fi foarte mare. Pedeapsa celor care nesocotesc Cuvântul, după ce s-au născut din nou, va fi mai rea decât cea a celor care au auzit mesajul Evangheliei și nu l-au primit.

În viața duhovnicească, una dintre taine este păstrarea lucrărilor date de Domnul. Dacă cel mântuit le îndeplinesc, va primi și mai mult. Astfel, prin faptul că nu-și irosește oportunitățile date de Cel Preaînalt, creștinul este binecuvântat. Cu cât primește mai multe însărcinări de la Cel Atotputernic și le împlinește, cu atât va avea mai multe. Ori, cei care nu mai primesc nimic de la Dumnezeu trebuie să verifice dacă au realizat ceea ce au primit ca misiune.

Din promisiunea pe care o studiem, ce vine de pe buzele lui Isus, putem înțelege că Domnul nu-Și ia ochii de la omul căruia îi dă o însărcinare. Împlinind-o, va primi și mai multe, și de aceea le va avea din abundență. Această promisiune funcționează pentru toți cei care au o anumită abilitate de a face lucrarea sfântă. Dumnezeu îi răsplătește pe toți cei care se dedică îndeplinirii a ceea ce a poruncit El.

Cine disprețuiește ceea ce i s-a dat, acționează foarte rău, pentru că Cel Preaînalt s-a uitat la viața lui, verificând ce avea nevoie pentru a scăpa de atacurile rele. Domnul a observat, de asemenea, problemele care urmau să-i vină. Însă, din nebunie, acest om a decis să nu dea credit lui Dumnezeu. Din această cauză, chiar și ceea ce crede că are îi va fi luat. Lucrul drept este să fii mereu ascultător.

Concluzia este că merită să fii discipolul Învățătorului. Cei care rămân în ceea ce li s-a dat sunt acceptați. Pentru aceștia, nu vor lipsi lumina, paza și sprijinul Celui Preaînalt. De aceea, credeți și îndepliniți toate poruncile pe care le-ați primit de la Domnul.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!