Sunt multe lucruri pe care Domnul le face cu noi primindu-ne ca pe copiii Săi. Procesul începe prin legătura cu Cuvântul Său. Deci, acest lucru trezește în noi dorința de a-L cunoaște, pentru că, până atunci, nu I-am acordat nici cea mai mică atenție. Aflând dragostea Lui, inimile noastre sunt împlinite și ajungem să înțelegem că asta căutam, dar nu știam. Am început să vedem cât de departe eram de Creator și am început să-L căutăm.

Apoi, începe faza pocăinței, schimbarea atitudinii și mărturisirea păcatului. În curând, ajungem să simțim că într-o zi vom da socoteală Lui pentru ceea ce facem și căutăm să ne îndreptăm. E ca și cum El ne biciuiește și atunci ne simțim păcătoși, conștienți că avem nevoie de iertarea Lui. El ne dă darul pocăinței și începem să-I mărturisim ceea ce am greșit și să căutăm ajutorul Lui pentru a ne îndrepta cărările.

Pe măsură ce simțim iertarea Lui, ne simțim iubiți. Un sentiment de purificare și sfințenie începe să facă parte din viața noastră și ajungem să nu înțelegem cum ne-am dăruit practicilor păcătoase. Cel mai mic gând ne face să ne simțim vinovați. Schimbarea este grozavă și începem să ne rugăm, să căutăm prezența Lui și să cerem mai mult. Viața noastră capătă sens și nu înțelegem cum nici ceilalți nu o simt așa.

Apoi, pe măsură ce suntem botezați în Duhul Sfânt vine punctul culminant. Ce experiență! Pur și simplu ne cufundăm în atmosfera sfântă, vorbim în alte limbi și suntem folosiți cu alte daruri. Legătura cu Domnul ne face bine, iar dorința noastră este să ne rugăm și să aflăm prezența Lui în noi. Astfel, ne simțim desăvârșiți, copii ai lui Dumnezeu și membri în trupul Său. Sunt zile minunate când ne deschidem cu totul către El.

Totuși, ca și în cazul lui Isus, care a fost dus în pustie pentru a fi ispitit, intrăm și noi într-un pustiu spiritual. Dintr-o dată, avem pofte stricate, dorința de a fi diferit, ni se oferă oportunități de tot felul și începem să vedem greșeli la frații noștri. În cele din urmă, apar încercări prin care nu ne-am imaginat niciodată că vom trece. Desigur, pentru că ne maturizăm în credință, aceste situații sunt neplăcute.

Conștientizând importanța mântuirii noastre, suntem hotărâți să luăm poziție. Lucrul trist este când creștinul, după toate aceste faze, fiind încercat, decide să cedeze ispitei și păcatului. Cei care stau ferm în credință ies din încercare gata să fie folosiți de Domnul și pregătiți pentru lucrarea bună ce le-a fost destinată. În puterea Duhului, aceștia ies din pustie și încep să propovăduiască dulcele mesaj al Evangheliei.

Fiind considerați vrednici, El ne trimite într-o misiune. Acest lucru nu înseamnă că toată lumea va primi o muncă cu normă întreagă. Mulți vor continua cu profesia lor și, în același timp, vor fi adevărate binecuvântări în Biserică și în societate. Atunci, vom fi gata să fim unelte bune în mâinile Tatălui, dar din când în când încercările revin și, din moment ce suntem tari în credință, diavolul va pierde de fiecare dată când ne ispitește.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares