Mesajul zilei

11/04/2022 - ȘI RĂBDAREA ARE O LIMITĂ

Şi Domnul mi-a zis: Nu mijloci pentru poporul acesta!

Ieremia 14.11

Ieremia a fost un adevărat prooroc, dar nu a reușit să-și întoarcă poporul la Dumnezeu. Pentru că a ascultat de porunca Domnului, el a suferit mult, mai ales din cauza disprețului lui Iuda pentru Cuvânt. În ciuda faptului că a fost folosit de Cel Preaînalt pentru a-i informa pe israeliți că vor fi luați în robie, el a încercat să convingă pe Domnul să nu ia o astfel de hotărâre și, prin urmare, i s-a interzis să pledeze pentru această cauză. Trist este sfârșitul celui căruia osânda îi este pecetluită!

Mijlocirea este îngăduită de Cel Preaînalt și datorită ei mulți sunt mântuiți. Cu toate acestea, când cineva întoarce în mod deliberat spatele Celui Atotputernic, după toate încercările sfinte, nimic nu se mai poate face. Mulți oameni s-au jucat cu Adevărul, iar în momentul în care Dumnezeu Și-a oprit lucrarea în astfel de vieți, rugăciunile vor înceta, pentru că nimeni nu va îndrăzni să strige pentru asemenea ființe. Atunci, pierzanie le va fi sortită.

Responsabilitatea este individuală, iar atunci când cineva sau un popor este refractar la vocea Domnului face imposibilă lucrarea Cerului. Din acest motiv, nu este înțelept să amâni luarea deciziei de a-I sluji. Dacă ești complet legat de lucrările cărnii, nu înceta de a urma sfaturile Celui Preaînalt. Vorbește cu El despre slăbiciunile tale și roagă-L să te elibereze de greșelile tale.

Proorocul a fost elocvent și înțelept în mijlocirea pentru poporul lui Iuda; totuși, acei oameni nu voiau să se supună Celui Preaînalt. Din păcate, vom întâlni și oameni care vor proceda astfel. Cine se opune chemării sfinte demonstrează că iubește întunericul mai mult decât lumina și, prin urmare, va petrece veșnicia în întuneric. De ce oare poate cineva nesocoti darul lui Dumnezeu, prin care nu numai că poate fi izbăvit de suferința veșnică, ci și împlini în Domnul?

Unii oameni ajung într-o stare de înstrăinare și nu le pasă de lucrurile bune și veșnice. Ei nu știu că nu vor ieși niciodată din lacul cu foc și cu pucioasă. Merită să ai un iubit cu care să petreci timp de 50 de ani, dacă vei sta 50.000 în Iad, apoi 50 de milioane, înmulțit cu 50 de miliarde, trilioane și cvadrilioane de ani, și așa mai departe?

Dumnezeu nu numai că a respins rugăciunea proorocului, dar l-a și sfătuit să nu mai piardă timpul. Ai grijă! Dacă ai disprețuit glasul Domnului, va veni ziua când El nu-ți va mai vorbi și atunci ce se va întâmpla cu viața ta? Scopul îndemnului proorocului a fost ca sclavia să fie evitată. Totuși, întrucât nu au vrut să-l audă, sentința a fost pronunțată. Ce ai făcut când Tatăl ți-a vorbit inimii?

Iuda a intrat în robie și a rămas acolo 70 de ani profețiți de Ieremia. De pe buzele lui Hristos a ieșit profeția că chinul din Iad nu se va sfârși niciodată și nu va fi niciun alt prilej de mântuire pentru cei care sunt aruncați în acel loc. De ce să nu primim acum pe Isus ca Mântuitor? Vrei oare suferința veșnică?

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!