Mesajul zilei

14/04/2022 - VREDNICIA LUCRĂTORULUI

Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate” şi „Vrednic este lucrătorul de plata lui”.

1 Timotei 5.18

A fi chemat de Domnul este un mare privilegiu pe care l-ai obținut de la Cel Preaînalt. Însă, înainte de asta, El te pregătește pentru a-I îndeplini lucrarea cu ungerea care Îl slăvește în tine. Ca și în cazul lui Isus, vom fi ispitiți în toate, căci vom face aceleași minuni. Asemenea Învățătorului, trebuie să-l mustrăm mereu pe ispititor cu Scripturile.

Nu există creștin care să nu fi fost făcut martor al lui Isus prin îndeplinirea misiunii primite de la El. Prin urmare, responsabilitatea fiecăruia este enormă! Avem obligația de a fi sarea pământului și lumina lumii pentru oamenii care nu pot scăpa de diavol și de cursele lui. Însă, acest lucru se va întâmpla numai dacă acordăm atenție îndrumărilor Cuvântului lui Dumnezeu.

Majoritatea mesajelor date nu sunt biblice, ci păreri ale predicatorilor care, în mare parte, trăiesc frământați de gânduri rele, înfrângeri și alte suferințe. Aceștia ne-ar face mult bine dacă ne-ar învăţa doar ceea ce spune Domnul. Așa că ai grijă să nu te lași amăgit de vicleșugurile acestor oameni cărora le lipsește curajul să se împace cu Domnul. Doar cei care sunt izbăviți pot fi folosiți pentru a-i izbăvi pe alții!

A avea puterea Celui Preaînalt lucrând în viața ta este ca un salariu primit în avans. Dacă ești atacat de vreun rău, asigură-te că folosești autoritatea care ți-a fost dată pentru a alunga demonii. Până la urmă, cei care cred în Evanghelie au puterea de a vindeca bolnavii și de a oferi o soluție la cele mai diverse probleme. Niciodată nu-ți poate fi legată gura, așa că, în fața oricărui atac al celui rău, mustră-l, folosind Numele lui Isus.

Creștinul face bine când crede în Scripturi, dar devenind religios își pierde misiunea. Așa că ai grijă! Satana se va folosi de oameni ca să te jignească sau să te încurajeze să nu fii un practicant al Sfintei Biblii, atrăgându-te cu concepte religioase fără nicio valoare. Când te rogi într-un mod religios, disprețuiești tot ce te-a învățat Isus. Din acest motiv, credincioșii trebuie să se poarte ca Mântuitorul.

Pentru a scăpa de orice ispită, este necesar să fii ferm și neînfricat, căci oricine crede își însușește ceea ce învață în Cartea Sfântă, iar Domnul nu-i va interzice niciodată să folosească credința în Hristos pentru a cere vreo binecuvântare. Nu te mai plânge din cauza dificultăților și fii martor al Cuvântului lui Dumnezeu. În acest fel, îți vei vedea determinările împlinite în Numele lui Isus.

Fiind un biruitor, purtarea îți va fi urmată de mulți. Sub nicio formă nu accepta înfrângerea sau disperarea atunci când suferi un atac diabolic, pentru că alții te vor lua drept model, iar tu vei fi responsabil de eșecul lor. Cei care se încred în Domnul nu se înclină în fața niciunei amenințări, pentru că știu Adevărul legilor sfinte.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!