Mesajul zilei

17/07/2022 - ÎN CURȚILE DUMNEZEULUI NOSTRU

Cei sădiţi în Casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.

Psalmi 92.13

Câți mântuiți nu pot ajunge la concluzia că locul lor în Trupul lui Hristos este un privilegiu? Drept urmare, își petrec viața căutând binecuvântările, în timp ce ar trebui să le caute și să le găsească! În biserică sunt oameni cu o mare pregătire culturală și teologică, dar din păcate, în raport cu credința, trăiesc într-un mod rușinos și deznădăjduit.

Copiii lui Dumnezeu ar trebui să fie călăuziți de Duhul Sfânt, pentru că aceasta este orânduiala în Împărăția lui Dumnezeu (Galateni 5:16). Cu toate acestea, ei mint atunci când le sunt judecae purtările lor nesfinte și, astfel, pierd ocazia de a se elibera de ispita care îi apasă. Când un mântuit vine la tine și te întreabă ceva, nu minți și nici nu-i cere să se roage pentru tine.

Cel ce a fost sădit în grădina lui Dumnezeu este călăuzit în Cuvânt de Duhul Sfânt. De aceea nu trebuie să minți niciodată, pentru că asta este ceva specific celor care nu-L cunosc pe Domnul. A spune adevărul nu a fost niciodată lucru rușinos; însă, a te ascunde de el sau a nu-i oferi cel mai important loc în viață te desconsideră. Dacă acesta este cazul tău, sufletul trebuie să-ți fie izbăvit.

Cei sădiți în Casa lui Dumnezeu, care păzesc Cuvântul, au nevoie să înverzească și să crească, dând cele mai frumoase flori care vestesc coacerea fructelor. Nu suntem în Împărăția lui Dumnezeu din întâmplare, ci pentru a îndeplini o misiune importantă. Prin urmare, ai grijă să nu păcătuiești sau să te pierzi în mrejelele înșelăciunii. Copiii lui Dumnezeu nu se pot lăsa folosiți de vrăjmaș și, dacă ți s-a întâmplat asta, pocăiește-te.

Cei mântuiți înverzesc în curțile Domnului. În aceste „camere de zi” în care sunt primiți vizitatorii, suntem folosiți pentru a-i ajuta pe cei care ne apar în cale. Astfel de oameni ajung cu tot felul de probleme. Fiind în comuniune cu Tatăl și neascunzând nimic în inimă, avem de partea noastră Cuvântul care nu va greși niciodată. Cei mântuiți sunt pregătiți pentru lucrarea cea bună.

Apoi, la sfârșitul vieții, vom privi înapoi și, cu bucurie, ne vom aminti de câte ori nu i-am împiedicat să greșească, câți oameni nu au fost ajutați de noi, chiar dacă unii nu au înțeles de ce i-a adus Domnul lângă noi. Așasar, nu te lăsa niciodată stăpânit de păcat.

Drumul tău către Împărăția Cerurilor a fost conceput de Dumnezeu și, prin urmare, ești binevenit. Ai grijă ca fascinația bogățiilor, grijile vieții și ambiția altor lucruri să nu te depărteze de planul sfânt, și astfel Sămânța sfântă și puternică să rămână fără rod (Marcu 4:19). Uită-ți planurile personale și împlinește-le doar pe cele ale Domnului, și atunci sfârșitul îți va fi frumos.


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!