Mesajul zilei

03/08/2022 - CEA MAI PROASTĂ RĂZVRĂTIRE

Aşa vorbeşte Domnul: ‘Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ Dar ei răspund: ‘Nu vrem să umblăm pe ele!’

Ieremia 6.16

Cuvintele lui Dumnezeu trebuie examinate și ascultate, pentru că tot ceea ce spune El este adevărat. Mai mult, este imposibil ca cineva sau vreo forță să împiedice îndeplinirea spuselor Sale. Cel Preaînalt nu și-a pierdut capacitatea de a chema lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi (Romani 4:17), precum și cea de a profeți. A fi atent la tot ceea ce spune El este cel mai bun lucru de făcut.

Nu este greșit să examinăm cele mai diverse căi parcurse de oameni, pentru că dacă omul face această analiză cu inima deschisă în Hristos, va vedea că astfel de căi duc în prăpastie. Cu toate acestea, când observă cu atenție Cuvântul – Domnul Isus – află că numai Fiul lui Dumnezeu este capabil să-l izbăvească de tot răul (Ioan 8:36).

Studiind religiile, descoperim că niciuna nu-i dă omului puterea de a se naște din nou (Ioan 3:3) și de a scăpa de forțele întunericului, deoarece toate aceste sisteme de credință sunt umane sau provin din duhurile înșelătoare. Evanghelia, în schimb, este Calea care ne duce la Tatăl și nu ne lasă pierduți sau înșelați. El este puterea lui Dumnezeu de a elibera ființa umană de toate legăturile care o țin în suferință și departe de Domnul.

Odată ce ai găsit Adevărul, umblă în el, căci atunci vei fi eliberat (Ioan 8:32). Nu este suficient să descoperi Calea, ci este necesar să o urmezi până când vezi distrugerea tot răului care te năpădește, pentru ca apoi să iei decizia corectă și fii complet împlinit. Numai mesajul Evangheliei – Vestirea cea Bună – vă poate oferi pace autentică și autoritatea de care aveți nevoie pentru a câștiga luptele.

În Scripturi, îți găsești odihnă sufletului și soluția problemelor tale. În afara lui Isus nu sunt decât promisiuni zadarnice. Uneori, pe alte căi, oamenii îți doresc succes, dar acestea nu sunt altceva decât cuvinte goale. Nici măcar mesajele de autoîncurajare nu sunt utile atunci când vreun duh lucrează. În orice situație, nu vă lăsați păcăliți; numai Hristos poate elibera și menține eliberarea.

Cei răzvrătiți refuză să meargă pe calea Domnului, pentru că sunt în duhul stricăciunii duhovnicești, care, la fel ca stricăciunea trupului, face ca omul să simtă o mare plăcere la început. Totuși, această mulțumire inițială nu este bucuria adevărată și prezentă atunci când suntem în comuniune cu Creatorul și Tatăl nostru. Astfel încât, de ce să dai fericirea pe ceva fără niciun beneficiu?

Fără Isus, nimeni nu se poate împlini sau desăvârși în viață. Prin urmare, nu fii răzvrătit, ci ascultător Celui care te-a creat și te va face fericit pe vecie.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus să vă binecuvânteze!