Mesajul zilei

13/08/2022 - BUCURIA CELOR ASUPRIȚI

El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi.

Psalmi 113.7

Cu credință în Isus, cei care trec prin situații grele pot sări de bucurie, pentru că Cel Atotputernic le garantează rezolvarea tuturor problemelor. Acest mesaj trebuie transmis în fiecare zi, pentru ca cei asupriți de diavol să se trezească și să împlinească lucrarea de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu. Chiar dacă soarele nu a strălucit niciodată pentru om, el va fi binecuvântat în Hristos.

Chiar dacă săracul se află în țărână și fără nicio nădejde de a se elibera de asuprire, Cel Veșnic promite că îl va ridica. Potrivit acestui verset, cei care au ajuns la nivelul cel mai de jos pot fi ridicați și puși la un nivel înalt, unde vor avea demnitate și onoare. Una dintre armele cele mai eficiente ale vrăjmașului este deznădejdea, făcând pe om să creadă că pentru el nu există soluție. Dar aceasta este minciuna tatălui înșelăciunii.

Vestea cea Bună a Evangheliei este în slujba celor bolnavi, căci Dumnezeu garantează că îi va vindeca (Isaia 53:5). Chiar dacă medicina nu știe să-ți vindece boala, Domnul va intra în luptă și te va scăpa. Nimeni nu trebuie să se teamă când îi spune celui suferind că există vindecare în Isus. Promisiunea este valabilă pentru orice suferință.

Același lucru se poate spune despre omul dator care nu vede nicio posibilitate de a ieși din strâmtoare. Dacă va lua această revelație drept poruncă a Dumnezeului celui credincios și drept, datoriile lui vor fi de domeniul trecutului. Belșugul trebuie primit cu toate garanțiile, căci Cel ce dă sămânță semănătorului, îi dă și pâine. Credincioșii își vor vedea sămânța înmulțindu-se și roadele neprihănirii lor crescând.

Cel Preaînalt îi va înălța pe cei nevoiași, izbăvindu-i de mizerie și punându-i alături de cei care guvernează cele mai diferite sectoare ale societății. Mulți conducători așteaptă ridicarea multora care, astăzi, sunt fără resurse, pentru că le lipsește cineva în jur. Trebuie să-ți asumi credința în Isus și viața ți se va schimba. În Hristos este belșug (Ioan 10:10).

Înfrângerea, boala, umilința, mizeria și alte lucrări ale dușmanului vor înceta pentru oricine este în Isus și pune credința la lucru. Cei mântuiți trebuie să fie stăpâni peste ispite și păcate. În toate aceste lucruri, suntem mai mult decât biruitori (Romani 8:37). Biruiește ceea ce te-a stăpânit. Cei născuți în Dumnezeu sunt izbăviți de asuprirea vrăjmașului (1 Ioan 5:18).

Prin urmare, cei care fac parte din poporul sfânt nu trebuie să se lase înșelați de veștile rele, deoarece Tatăl își va împlini promisiunile și crede doar ce spune El. Ia cea mai importantă hotărâre din viață și slobozește-te. Dumnezeu este de partea ta pentru a-ți da biruința.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!