Mesajul zilei

17/08/2022 - URMÂND CUVÂNTUL DOMNULUI

Ferice de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă niciun rău!

Isaia 56.2

Versetul citat mai sus se referă la cel ce își stăpânește judecata și face ceea ce este drept, astfel încât să aibă succes pe orice va pune mâna. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să fim în comuniune cu Domnul, plini de Duhul Sfânt, sub îndrumarea sfântă și cu puterea lui Dumnezeu lucrând fără nicio piedică. Lucrarea trebuie făcută așa cum ar face-o Învățătorul Însuși, pentru că de la dorință până la înfăptuire, totul trebuie să fie ghidat de El.

Mântuirea a fost realizată și este disponibilă tuturor, indiferent de religia individului. Când ascultăm propovăduirea Evangheliei, știm când mesajul este de la Dumnezeu sau de la om. Odată ce am aflat voia sfântă, trebuie să ne conformăm cu ceea ce spune şi să credem în Evanghelie. Astfel, neprihănirea Celui Atotputernic va fi la îndemâna credinței tale și atunci vei putea cere ieșirea celui rău. Acesta este modul sigur de a fi binecuvântat.

A asculta de Dumnezeu este taina de a fi călăuzit spre victorie. Astfel, vei vedea cât de ușor este pentru Cel Preaînalt să te folosească în îndeplinirea lucrării Sale. Numai cei care doresc să vadă răul predominând în jurul lor nu sunt adepții neprihănirii și făcători ai dreptății. Ferește-ți mâna să nu faci rău și să nu pângărești niciodată poruncile Domnului. Păzirea poruncilor cu bucurie și plăcere te va face un slujitor bun și credincios.

Cine crede în învățătura Creatorului trăiește în conformitate cu ea și astfel devine învingător. Acesta nu va primi nicio mustrare, ci o satisfacție enormă din partea Celui Preaînalt. Ușa Raiului este deschisă celor care sunt ascultători ai Cuvântului și ori de câte ori doresc să-i folosească prerogativele, vor fi auziți cu ușurință de către Dumnezeu. Astfel, sunt exemple de succes pe tot ceea ce pun mâna.

Acest verset îți va aduce succes în angajamentele care ți-au fost încredințate. Cu toate acestea, trebuie să te asiguri că-ți ajustezi purtarea potrivit Scripturilor. Orice revelație de la cel Atotputernic este obligatorie și, de o nesocotești, vei fi un neascultător, iar atunci când vei fi în necaz și vei striga la Cer, nu vei primi răspuns. Nimic nu este prea greu pentru Domnul (Geneza 18:14a).

Dumnezeu ne-a dat putere împotriva împărăției întunericului, nu împotriva omului. Prin urmare, nu folosi niciodată autoritatea care ți-a fost dată pentru a te opune cuiva, pentru că dacă o faci, îl vei ajuta pe diavol în lucrarea lui nefastă. Ori, Biblia spune că suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni 3:9), și nu cu diavolul. Lucrul drept este să ne menținem judecata, care a fost realizată pentru toată lumea, cât și să facem dreptate întotdeauna. Dacă cineva a comis un păcat dezgustător, roagă-te pentru el în loc să-l blestemi.

Am fost chemați să fim distrugători ai răului, pentru că porunca sfântă pentru cei care slujesc lui Dumnezeu este să fie buni. Procedând astfel, vei avea parte de o mare răsplată care ți se va oferi în ziua cea mare. Știind toate acestea, nu ar fi frumos să te pregătești acum de o veșnicie fericită și binecuvântată? Hotărârea este numai a ta.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!