În ochii noștri, procesul conceput de Dumnezeu pentru a ne mântui a fost complicat, dar desăvârșit. Astăzi, eliberați de dușmanii noștri, ne putem bucura de sfințenie, profitând de comuniunea cu Creatorul și fără a face rău nimănui. Crezând în Dumnezeu, îi facem pe mulți oameni să fie parte din firea sfântă. Toate acestea lucruri au fost posibile grație supunerii lui Isus până la moartea pe cruce întru mântuirea noastră.

Trimițând pe Fiul Său în lume, Tatăl a avut în minte mântuirea omenirii. Prețul a fost foarte mare, dar bucuria Lui de a ne scăpa de la osânda veșnică a meritat toată jertfa adusă de Fiul Său Preaiubit. Vom fi pe vecie alături de Dumnezeu, participând la gloria și planul Său veșnic. Fără îndoială, Domnul a făcut tot ce e mai bun pentru noi și nu I-a păsat ce preț va plăti, căci El ne iubește.

Cea mai mare tragedie a omenirii nu este păcatul lui Adam, ci necunoașterea lucrării realizate de Hristos. Nebunia celui dintâi om l-a adus pe diavol în lume. Ori, fapta nobilă a lui Isus de a-Și părăsi slava, puterile Sale de la Dumnezeu, pentru a se naște și trăi ca om, expunându-Se la orice fel de ispite fără a se supune nici uneia dintre ele, ar trebui studiată și înțeleasă, pentru că este unică din toate punctele de vedere.

Prin Hristos, credem în Dumnezeu. Oamenii care practică cele mai diverse religii nu cunosc asta, deși unii își dau viața pentru credința lor. Lucrările lor de caritate sunt demne de lăudat, dar nu înseamnă că cred în Domnul, după cum și perioadele lungi de rugăciune sau de abstinență nu le conferă titlul de robi ai Celui Preaînalt. Credința în Cel Atotputernic este cel mai mare dar pe care l-am primit de la El.

Lucrarea mântuirii a fost desăvârșită în sine și prin ea am ajuns la Tatăl pentru a ne obține iertarea păcatelor și viața veșnică care a rezultat. Avem doar asta de propovăduit celorlalți, pentru că nu există niciun alt subiect de o asemenea importanță care să ne ocupe timpul. Folosește tot ceea ce ești, știi și poți face pentru ca cineva să se trezească și să primească mântuirea, căci acesta este cel mai bun mod de a-L iubi pe Dumnezeu.

Lui Isus i s-a adus o slavă, despre care știm puțin, dar care face ca credința și nădejdea noastră să fie în Dumnezeu. În El trebuie să credem, iar lucrarea Sa de mântuire este mult mai mare decât ne dăm seama. În El sunt viața, ungerea și încrederea că nu vom fi făcuți de rușine la venirea Lui. Este trist, dar adevărat că adepții și practicanții altor credințe vor fi făcuți de rușine când El se va întoarce.

Dacă Cel Preaînalt a muncit atât de mult începând cu căderea pentru a întrupa pe Fiului Său în lume, ce n-ar face El astăzi pentru a-i lumina pe oameni? Nu putem întrerupe planul Său punând lăcomia, înavuțirea și alte pofte lumești în locul voinței Domnului.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares