Mesajul zilei

07/11/2022 - PENTRU TOATE EXISTĂ O VREME

Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.

1 Petru 5.6

Acest mesaj a fost adresat tinerilor în credință, chemați să facă voia lui Dumnezeu, dar care nu aveau destulă experiență pentru a rezista atacurilor vrăjmașului. Pentru toate există o vreme (Eclesiastul 3:1) și, fără îndoială, cei lipsiți de experiență, de vor stărui, vor fi într-o bună zi folosiți de Domnul așa cum a fost cu Pavel și alți apostoli. Prin urmare, trebuie să avem grijă de cei pe care Dumnezeu îi cheamă să-I realizeze lucrarea.

Porunca este ca cel fără experință să fie supus celor care fac lucrarea de mai mult timp. Asta pentru că au trecut prin mai multe încercări și au rămas tari în frica de Domnul, nelăsându-se amăgiți de farmecele ispitei, de ofertele celor răi sau de minciunile vrăjmașului. Astfel, aceștia pot ajuta foarte mult pe cei care fac primii pași pe frumoasa cale a credinței în Isus.

Reține că smerenia este o virtute cu care trebuie să se acopere toată lumea. Prin ea, mergem pe urmele lui Isus, care, în ciuda faptului că este Dumnezeu, nu S-a supărat să fie respins de propriul Său popor și S-a smerit până la moarte și încă moarte pe cruce (Filipeni 2:8). El a făcut toate acestea pentru ca Tatăl să fie mulțumit de El. Trebuie să facem și noi același lucru pentru a ne îndeplini misiunea.

Cei care se lasă stăpâniți de mândrie, sau alte asemenea simțăminte, vor vedea că Dumnezeu nu le va răspunde. Dacă ni se va întâmpla asta, ce va fi de noi? Nu-ți lăsa niciodată inima să se avânte. Dacă asta se va întâmpla, vei crede că Domnul te folosește pentru că ești mai bun decât alți oameni. Ori, ce este omul ca Dumnezeu să-Și amintească de el sau să-l onoreze? (Psalmi 8.4) Fii un urmăritor al lui Isus, fără să-ți dorești să fii ceva ce nu poți fi niciodată.

Nu fi nerăbdător dacă nu ai reușit încă vreun lucru mare, pentru ca vremea de a fi folosit va veni. Harul sfânt ți se va da pentru a-ți îndeplini chemarea, dacă vei rămâne în poziția în care stau sfinții. Cei care se lasă cuprinși de smerenie nu vor regreta o astfel de hotărâre. Testul care va arăta că ești la maturitate poate fi anevoios, dar trebuie să fii perseverent pentru a-l trece.

Mâna puternică a lui Dumnezeu îi poate înălța doar pe cei care rămân supuși legilor biblice, căci cei care se răzvrătesc împotriva Celui Atotputernic vor descoperi mai târziu că au fost înșelați de tatăl minciunii. Lasă pe Domnul să te călăuzească. Pregătește-te pentru succes, căci El te îndreaptă întotdeauna către biruință (2 Corinteni 2:14). Oricât de grea sau îndelungată îți va fi încercarea, nu te răzvrăti împotriva voinței lui Dumnezeu.

Chemarea ta este să mergi înainte până la capăt. Nu lăsa nimic să te împiedice să-L urmezi pe Hristos. Fă ce ți-a spus El. Apoi, când drumul tău de aici se va termina, vei primi cununa neprihănirii (pe care El, Domnul cel neprihănit, a pregătit-o pentru cei care Îi împlinesc lucrarea) și vei trăi pe vecie în tovărășia Mântuitorului.


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!