Mesajul zilei

31/12/2022 - PUTEREA DE A FACE IMPOSIBILUL

 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.

Marcu 2.10

Omul care nu știe pe Domnul prețuiește doar ceea ce vede, simte și gândește. Pentru el, a obține ceea ce este în lume este mai important decât să crească în viața duhovnicească, ceea ce este esențial. Însă, acest lucru trece neobservat. Ori, într-o bună zi, când nevoia îi va bate la ușă, va vedea că nu a procedat cu înțelepciune sau se va trezi prea târziu, constatând că nu se mai poate face nimic.

Spunând paraliticului că păcatele i-au fost iertate, Isus îl informa că credința lui și a prietenilor săi l-au făcut să primească cea mai importantă binecuvântare de care poate să se bucure o ființă umană – mântuirea. Oricine ai fi, încearcă să scapi de greșelile tale; altfel, pierzania veșnică îți va fi casa pe vecie. În această casă nouă, va fi suferință fără de sfârșit.

Funcția scribilor era să copieze prevederile Legii, dar nu înțelegeau nimic despre Cuvântul lui Dumnezeu; așa că, ziceau că ceea ce spune Învățătorul e ușor de spus. Apoi Domnul a arătat că I s-a dat puterea de a face cea mai importantă lucrare: eliberarea unui om din păcat. Stabilește asta drept țintă, căci fără iertare vei avea parte de pierzanie. Oricine moare în păcat nu va avea ocazia să se pocăiască.

Vindecarea paraliticului este o minune extraordinară, dar nu mai mare decât spusele Domnului prin care El dă viață veșnică cuiva. Poți avea totul de la Dumnezeu, dar dacă nu primești nașterea din nou, nu vei intra niciodată în Împărăția Lui, chiar dacă ți-ai petrecut toată viața făcând gesturi de caritate. Îndemnul biblic cu privire la acest subiect este fundamental pentru oricine.

Fiecare creștin poate fi folosit pentru a face lucrări minunate. Ilie, de exemplu, un simplu locuitor al Galaadului, care s-a dăruit lui Dumnezeu, a fost dus înaintea lui Ahab pentru a-l mustra. Astfel, s-a născut unul dintre cei mai mari în lucrarea sfântă. Ca și el, poți fi chemat să faci lucruri remarcabile. Prin urmare, pregătește-te să nu zădărnicești planurile lui Dumnezeu, ci să împlinești ceea ce El a plănuit pentru fericirea ta.

Înaintea tuturor celor care se aflau în acea casă, Hristos a arătat că Dumnezeu dă putere slujitorilor Săi pentru fapte mari – iertarea păcatelor și mântuirea păcătoșilor – chiar și aceea de a-i face pe paralizați să meargă. Însă, nici o lucrare a Celui Preaînalt nu poate fi făcută prin voința omului, ci prin rânduiala sfântă. În orice situație în care slujești, rămâi în Duhul și vorbește sau fă numai ceea ce îți spune Domnul.

Înțelege bine că Dumnezeu îl poate folosi doar pe cel care caută să fie aflat potrivit pentru lucrarea Sa. O astfel de pregătire are loc de fiecare dată când este propovăduit Cuvântul sau când citești Biblia. Fără călăuzirea Celui Preaînalt, nimic nu se poate face. Cei care o urmăresc reușesc întotdeauna.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!