Mesajul zilei

16/01/2023 - DUPĂ CONVERTIRE

Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.

Faptele Apostolilor 22.16

Angajamentul față de Dumnezeu începe cu convertirea. Trebuie, pur și simplu, să te rogi pentru iertare, însă de nu continui să faci voia lui Dumnezeu, nu vei fi scutit de la osânda veșnică. Potrivit spuselor lui Isus, numai cei care vor stărui până la capăt vor fi mântuiți (Marcu 13:13). Cei care nu acordă atenția cuvenită acestui fapt trebuie să-L caute pe Domnul, pentru că nu va fi o a doua șansă.

Apostolul Pavel, pe când slujea iudaismului și îi persecuta pe creștini, a avut o întâlnire cu Hristos, care i s-a arătat într-o lumină puternică ca soarele de amiază. După aceasta, apostolul s-a încredințat lui Isus și a început să facă voia sfântă. Din persecutor a devenit persecutat, dar în niciun caz nu s-a lăsat biruit de amenințările dușmanului. La fel, fiecare om mântuit trebuie să caute îndrumarea Domnului în viață.

Din ordinul Celui Preaînalt, Anania, un fiu evlavios al lui Dumnezeu, a mers să-l întâlnească pe Saul, un fost persecutor al credinței în Isus, și i-a dat vestea pentru a desăvârși mântuirea acestuia. Pentru a ajunge la desăvârșire, noul convertit trebuie să învețe legile lui Hristos, cum ar fi pocăința de la faptele rele, credința în Dumnezeu, primirea botezului, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică.

Anania i-a spus lui Pavel să se ridice, pentru că credința necorespunzătoare, mărturisită de el până atunci, îl ținea în necaz, fiindcă slujea celui rău, și nu lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie verificat de toată lumea, pentru că dacă omul continuă să se comporte ca acesta, îl va necinsti pe Domnul.

Urmând sfatul, Saul a fost botezat, împlinind porunca Mântuitorului dată ucenicilor, când i-a trimis peste tot în lume să propovăduiască Evanghelia. Isus a spus că oricine va crede în El și va fi botezat va fi mântuit. Ei bine, cei care amână botezul sau decid să nu-l primească opresc procesul de mântuire, iar dușmanul se va întoarce aducând alte șapte duhuri mai rele decât el. Astfel, starea omului va fi și mai gravă (Matei 12.44,45).

Pe măsură ce trecea prin ape, Pavel a primit numeroase binecuvântări, despre care avea să scrie mai târziu. În însemnările sale, acest apostol a vorbit despre îngroparea făpturii celei vechi, înfrânarea trupului de la carne și de la păcat, tăierea împrejur a lui Hristos, iertarea păcatelor și ieșirea din ape pentru a primi o viață nouă. Acest proces este atât de important încât Isus l-a pus drept condiție pentru mântuirea celor care Îl primesc ca Mântuitor (Marcu 16:16).

Prin botez, cel convertit este spălat de păcatele sale și primește iertarea, prin care este considerat curat înaintea lui Dumnezeu. În orice situație, este nevoie de a chema Numele lui Isus. Dar tu, ce atitudine ai față de ceea ce ai învățat acum? Ai grijă! Fecioarele cele nechibzuite Îl așteptau pe Domnul, dar au rămas afară (Matei 25).

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!