Mesajul zilei

01/02/2023 - ÎN LOCUL IDEAL

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.

Efeseni 2.13

După mântuire, una dintre cele mai mari binecuvântări este să fii în Isus. Aceasta se află în cunoașterea pe care o primim prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Deci, crezând, intrăm în această lume specială și puternică. A fi în Hristos înseamnă a fi în comuniune cu Cel Preaînalt. Astfel, niciun rău nu ne va stăpâni. Cei care nu se bucură de comuniunea cu Domnul trăiesc plini de probleme.

Cei care nu cunosc Cuvântul și nu-și revendică drepturile în Hristos pierd mult. Când au nevoie de ajutor ceresc, nici nu știu să se roage cum trebuie. Despărțirea de Tatăl se reflectă în comportamentul nefericit și deznădăjduit al celor care nu își cunosc moștenirea în Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă trăim în El, avem o privire umilă, blândă, sfântă, dar biruitoare în același timp.

Evanghelia ne aduce mai aproape de Împărăție. În Hristos, ne apropiem de Tatăl și, prin urmare, intrăm în grânarul binecuvântărilor cerești pregătite pentru noi. Aici este locul tuturor. Când ungerea se pogoară, nu este nevoie să chemăm pe Tatăl ca să-Și împlinească promisiunile. A nu-ți lua locul în Hristos te va face să fii nepăsător și delăsător în credință.

Faptele religioase, inclusiv cele istorisite de Evanghelie, nu ne apropie de Dumnezeu. De asemenea, faptul de a petrece ore întregi în rugăciune nu ne aduce mai aproape de Domnul. Însă, de suntem atenți la ceea ce ne spune El, Îi vom sta aproape. Pe măsură ce îndeplinim poruncile Sale, descoperim că El Își începe lucrul chiar în fața noastră. Cei care stau departe de El devin prieteni cu dușmanul.

Nu contează cât de mult se străduiește cineva să-i placă lui Dumnezeu și să stea departe de diavol, fiindcă lucrarea omului, chiar și cea mai stăruitoare în încercarea de a-I mulțumi religios Celui Preaînalt, nu atrage dreptatea sfântă. Singura modalitate prin care puterea lui Dumnezeu își împlinește misiunea este ca noi să dăm glas Cuvântului. Dacă cineva se depărtează de Adevăr, se apropie de minciună și cele mai diverse probleme, iar prin extensie, de diavol.

Jertfa lui Isus ne-a adus multe binecuvântări. Una dintre acestea este curățarea de păcate. Din acel moment, nu mai rămâne nimic care să ne despartă de Domnul, decât lipsa de cunoaștere. În plus, răscumpărarea ne-a adus mai aproape de El și, prin aceasta, Îl putem face să lucreze în numele nostru. Astfel, nimeni nu ne va mai amenințe sau ține sub stăpânirea sa, pentru că avem putere asupra lucrărilor întunericului!

Dacă suntem aproape de Domnul, vom trăi în comuniune cu El, altfel vom fi singuri. Așadar, ce trebuie să facem? Doar să ascultăm de îndrumările Lui pentru a-I face plăcere și pentru a nu fi învinși. Dacă sângele lui Isus ne-a adus aproape de Tatăl, de ce să stam departe de El?

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!