Mesajul zilei

10/09/2023 - PROCESUL BINECUVÂNTĂRII

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

Marcu 11.24

Rugăciunea este un moment de comuniune personală cu Dumnezeu și o rezolvare la toate problemele noastre. Se întâmplă atunci când sufletul nostru intră în contact cu Cel Preaînalt. În această întâlnire, ne exprimăm recunoștința față de Domnul și Îi spunem cât de mult Îl iubim și, cu credință, ne expunem întrebările și mărturisim că păzim poruncile Sale. Însă, dacă după ce am făcut toate acestea nu procedăm așa cum am promis, nimic nu va fi realizat.

Uneori nu reușim să avem o intimitate deplină cu Dumnezeu cel Veșnic din cauza a ceea ce se întâmplă în mintea noastră. Pentru că suntem mai preocupați de dificultățile vieții decât de Biblie, ne este greu să simțim că suntem în legătură cu Tatăl, și atunci tot ceea ce cerem vor fi simple cuvinte care nu poartă greutatea credinței. Trebuie să ne rugăm așa cum S-a rugat Isus: cu încredere. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să acționăm prin credință, fără îndoială (Matei 21.21,22).

Când simțim că suntem înaintea Domnului, putem fi siguri că nimic, absolut nimic, nu ne va despărți de El. În acel moment, trebuie să credem că promisiunea sfântă este împlinită. Atunci va apărea în noi o încredințare că am fost auziți. Credința pe care o primim meditând la Scripturi ne dă certitudinea că nu există nici cea mai mică posibilitate de a nu primi răspuns, întrucât Cuvântul lui Dumnezeu nu va greși niciodată.

Când îți dai seama că Domnul a dat atenție la ceea ce ai cerut, trebuie să crezi că acel lucru va fi împlinit, pentru că nimic nu-L va opri să lucreze (Isaia 43,13). Urmând regulile stabilite în Marcu, capitolul 11, versetele 22 și 23, vei ști că îndeplinești toate cerințele biblice, care, de altfel, sunt destul de simple și ușor de împlinit. În momentul în care ne este dată credința, rolul Celui Preaînalt în procesul de vindecare sau orice altă lucrare s-a încheiat.

Poți să te rogi drept, dar până când nu crezi că ești auzit, nu vei putea face ca puterea sfântă să-și înceapă lucrarea pentru a-ți da biruința, pentru că îngerii lui Dumnezeu ascultă doar de Cuvânt. Urmând Evanghelia, vei da glas celor scrise. Așa a făcut Isus când a mijlocit pentru oameni și a spus că sunt vindecați. El știa că era imposibil ca puterea cerească să nu lucreze pentru El atâta timp cât Se va purta drept.

Cei care îndeplinesc toți pașii rugăciunii, dar nu cred că au fost auziți, cu siguranță nu vor primi ceea ce au cerut. Este esențial să continuăm să credem, pentru că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vom fi ca Petru pe Marea Galileii, când a umblat pe apele tulburi. El nu a început să se afunde din cauza apelor furioase, mersul pe mare nu ar fi fost posibil nici în cele mai liniștite ape, ci pentru că s-a îndoit de credința sa (Matei 14,28-31).

A crede este dovada că nu ai de-a face cu un iresponsabil, ci cu o Ființă bună, care este bucuroasă să ajute cu tot ceea ce cer copiii Săi. Nu există limite în ceea ce privește rugăciunea în Numele lui Isus. Prin urmare, atunci când strigi, asigură-te că ceri ceea ce ai nevoie, pentru că cel ce răspunde la o cerere poate răspunde la toate. La urma urmei, El este Dumnezeul și Tatăl nostru!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus să vă binecuvânteze!