Oamenii care se duc să propovăduiască Evanghelia în țara noastră, precum și în străinătate, trebuie să fie în pace cu Domnul, pentru că atunci sunt folositori în a-i duce pe cei pierduți la mântuire. În caz contrar, îi vor ține pe aceștia departe de fericirea veșnică. A face lucrarea oricum, fără o pregătire adecvată, înseamnă a fi cu nebăgare de seamă (Ieremia 48.10). Pentru cei care procedează astfel, există avertismente serioase în Biblie. În ele, Dumnezeu spune că delăsarea va explica stricăciunea de care va avea parte cineva (Marcu 9.41-44).

Dacă propovăduitorul este în păcat, sau are vreo greșeală nemărturisită – prin urmare, neiertată –, nu va fi folosit de Domnul așa cum ar trebui. Pastorul nu poate sta la amvon fără credința cuvenită; altfel, focul Altarului îl va arde și atunci va suferi pierderi pe vecie. Oricine se află în păcat ar fi mai bine dacă și-ar găsi de lucru în plus pentru a se întreține și a nu se implica în nimic care l-ar putea condamna la pierzanie. Îndurare!

Când propovăduim Cuvântul, Dumnezeu vede ceea ce se întâmplă în inimile celor care ne ascultă. Dacă nu avem ungerea sfântă în noi, ce se va întâmpla cu acești oameni? Cu siguranță, inimile lor nu se vor lăsa cuprinse de pocăință. Fără convingerea Duhului Sfânt, ei nu vor crede și, prin urmare, nu vor fi mântuiți. Cuvântul nostru trebuie să aibă autoritatea de a le zdruncina viețile. Astfel, demonii vor dispera cu atâta foc asupra lor.

Când vor vedea puterea Celui Preaînalt lucrând, cei rătăciți vor crede în El și vor fi chemați copii ai lui Dumnezeu. Însă, dacă lucrarea sfântă nu se manifestă, duhurile rele nici nu se vor mișca și, ca urmare, adunarea va fi ca și cum ar fi condusă de promotori de autoajutorare, a căror putere de convingere este mare, dar fără rezultate eficiente în sfera spirituală. „Convertiții” lor se vor deda dorințelor trupești, ceea ce nu este de nici un folos. Am slujit noi Cuvântul așa cum l-a slujit Pavel?

Este posibil să se realizeze adunări cu aceeași putere ca a lui Dumnezeu din zilele slujirii lui Isus, când bolnavii erau vindecați, demonii se manifestau și erau izgoniți, având loc tot felul de minuni. Astfel, văzând pe Cel Preaînalt lucrând, oamenii Îl vor căuta pentru a fi mântuiți. Atâta timp cât nu au o bază pentru a crede în Evanghelie, ei nu vor primi pe Isus. Tatăl ceresc onorează adevărata slujire a Cuvântului.

Nimeni nu ar trebui să fie slăvit în propovăduire, în afară de Hristos. Când slujitorul lui Dumnezeu se laudă că a fost uns, vorbind de cazuri care au avut loc în anumite locuri, dar nu se întâmplă nimic deosebit în acea adunare, ascultătorii se vor îndoi că ceea ce spune este adevărat. Când suntem folosiți cu putere, fiecare va chema Numele Domnului, va fi atins prin mântuire și va obține rezolvarea problemelor sale.

Obligația de a face ca Numele lui Isus să lucreze în fața oricărei adunări este a noastră. Însă, dacă suntem în păcat, și nu în comuniune cu Cel Preaînalt, nimic nu se va întâmpla. Scripturile spun că mulțimile L-au urmat pe Isus pentru că au văzut și auzit semnele pe care El le făcea celor suferinzi. Acolo unde există puterea de a vindeca și de a elibera, va exista putere de a mântui. Aleluia!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares