Mesajul zilei

14/04/2025 - BIRUINȚA VINE DIN CER

 Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.

Ioan 3.27

Toți propovăduitorii ar dori să vadă puterea lui Dumnezeu lucrând în adunările lor, dar nu toți îndeplinesc condițiile cerute de Cuvânt, pentru ca Domnul să-i poată folosi așa cum a făcut cu Isus și cu frații noștri din vechime. Hristos Se trezea dis de dimineață și Se ducea în locuri pustii să Se roage. Când a simțit că va avea probleme în lucrarea de ispășire, frica Lui a fost auzită, pentru că El a dovedit-o aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și lacrimi.

Dacă menținem ceea ce este greșit în viețile noastre, Dumnezeu nu ne va folosi în lucrările minunate ale Duhului Său. Astfel, mulți se vor convinge că a fi în sfințenie este inutil și atunci lucrarea va fi slăbită. Domnul este sfânt și oricine vrea să umble cu El, acum și în veșnicie, trebuie să fie și el sfânt (1 Petru 1:15,16). Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi (Amos 3.3)?

Lumea din Ceruri este organizată. Prin urmare, este imposibil să primești ceva de la Dumnezeu fără a fi în comuniune cu El. Dacă ești în păcat și există un răspuns la cererea ta, fii atent și verifică dacă, de fapt, Domnul a fost cel care ți-a răspuns sau a fost lucrarea celui rău. Satana este un neguțător viclean și stricat și, pentru a te ține departe de Cel Preaînalt, este capabil să facă orice. Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce, şi apă amară (Iacov 3:11)?

Trebuie să fim vigilenți pentru a nu ne înșela pe noi înșine. Când antihristul va veni, va face atâtea semne încât, dacă ar fi cu putință, îi va înșela chiar și pe cei aleși (Marcu 13,22). Ai grijă să nu cazi în păcat și să crezi că Domnul îl va trece cu vederea înțelegându-ți problema. Tatăl ceresc înțelege doar sfințenia și fără ea nimeni nu-L va vedea (Evrei 12:14). Fii strict în doctrina biblică, care este de neschimbat.

Domnul este bun și nu ascunde nici un bine de cei care Îl caută din toată inima. Nu pentru că ești de folos în lucrare, El va închide ochii la greșelile tale și te va binecuvânta. Dumnezeu te iubește atât de mult încât este gata să-ți ierte fărădelegile, dar trebuie să le mărturisești și să te lași de ele (Proverbele 28:13). Tatăl te va ajuta să trăiești într-un mod demn, atâta timp cât vrei să fii iertat și primenit. Profită de acest har și fă pace cu El.

În absența păcatelor de mărturisit, nu mai „inventa lucruri”. Ori, a fi ispitit este diferit de a fi în păcat. Prin urmare, nu este nevoie să mărturisești ispitele pe care le-ai suferit, pentru că, așa cum s-a întâmplat cu Isus, nu ești responsabil de lucrările diavolului. Însă, pentru a le evita, vorbește cu Domnul despre toate și fă ceea ce spune El. Nu uita că El vorbește prin Cuvânt.

Fiind în comuniune, veghează și roagă-te pentru a păstra ceea ce îți dau Cerurile. Fără îndoială, dacă nu există niciun impediment, vei primi tot ce ai nevoie pentru a realiza o apostolie bogată în lucrări cerești. Cel Preaînalt nu ascunde niciun bine de cei care umblă drept (Psalmi 84:11), sunt pregătiți și sunt gata să-I împlinească poruncile. Dumnezeu este mereu bun în toate!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus să fie cu voi!