Mesajul zilei

18/04/2025 - SOARTA DIN URMĂ A TRĂDĂTORILOR

De aceea, aşa vorbeşte Domnul: Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri. Şi Ilie a plecat.

2 Împăraților 1.4

Ilie nu era conștient de faptul că Dumnezeu avea pentru el o altă misiune importantă de îndeplinit și nici nu știa de ce se afla acolo unde l-a trimis îngerul Domnului. Cu toate acestea, întrucât a îndeplinit întotdeauna provocările primite de la Cel Atotputernic, el I s-a supus curând. Nu te răzvrăti niciodată împotriva Domnului, crezând că El nu ți-a dat o sarcină sau nu te-a trimis într-un anumit loc. La urma urmei, când totul este gata, El îți va spune cum să procedezi. Așa că slujește-I cu bucurie.

Ahazia, fiul lui Ahab, a urmat la tron tatălui său și a domnit doar un an. Deși numele lui înseamnă Cui Iehova este Domn, el a fost un închinător al lui Baal. Într-o zi, împăratul a căzut de la fereastra odăii sale de sus și s-a îmbolnăvit foarte tare. În loc să caute pe Cel care Se arătase a fi adevăratul Dumnezeu, când Ilie a nimicit pe cei 450 de profeți ai lui Baal și pe cei 400 ai Astarteei, Ahazia a hotărât să-l caute pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului (2 Împăraților 1.2).

Îngerul Domnului i-a poruncit lui Ilie să se ducă în întâmpinarea solilor împăratului Samariei și să le spună: Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?  De aceea, aşa vorbeşte Domnul: Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri (v. 3,4). Oricine disprețuiește pe singurul Dumnezeu, știind chiar de dovezile pe care El le-a dat despre Sine și despre dumnezeii falși, nu mai are scăpare.

Este foarte grav să părăsești Izvorul Vieții pentru a te închina diavolului și lucrărilor sale. Oricine va face asta va fi dat de rușine și va pieri. Oamenii împăratului s-au întors și i-au spus ce s-a întâmplat (v. 5). Acesta ar fi trebuit să mediteze și să-și amintească de isprava lui Ilie pe Muntele Carmel, dovedind existența unui singur Dumnezeu. Însă, în nebunia sa, Ahazia a crezut că-i poate da o lecție lui Ilie și a ordonat ca profetul să fie adus la el.

Mulți oameni nu se vor îndrepta niciodată, deși știu că se vor confrunta cu osânda cea veșnică și vor fi supuși unor chinuri nesfârșite. Sunt ca niște bețivi care nu simt înțepătura biciului. Totuși, când își vor da seama că au fost aruncați în Iad și nu vor ieși niciodată de acolo, vor fi cuprinși de deznădejde, așa cum s-a întâmplat și cu bogatul nemilostiv, când i-a cerut lui Avraam să-l trimită pe Lazăr, cerșetorul bolnav de lepră, să-și înmoaie degetul în apă și să-i răcorească limba (Luca 16:24).

După ce a dat o lecție împăratului – care trimisese trei căpetenii cu câte 50 de soldați fiecare – și a poruncit să coboare focul din ceruri și să le mistuie pe primele două căpetenii și ostașii lor, pentru că nu respectau ungerea de Sus asupra lui, profetul a cruțat-o pe cea de-a treia căpetenie, pentru că s-a adresat cu evlavie omului lui Dumnezeu și s-a dus la împărat. În cele din urmă, înaintea lui Ahazia, Ilie a repetat osânda cea sfântă, iar împăratul a murit (2 Împăraților 1.10-17).

Moartea va ajunge la toți oamenii, dar soarta veșnică a fiecăruia va depinde de purtarea proprie. Cei născuți din nou vor fi izbăviți de osândă. Însă, cei neascultători vor suferi neîntrerupt și își vor da seama cât au fost de smintiți să refuze chemarea cerească.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!