Mesajul zilei

19/04/2025 - LUCRĂRILE SFINTE CER POCĂINȚĂ

Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut. Şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi.

Matei 21.32

Planul de mântuire poate fi arătat în diferite moduri, dar acestea trebuie să fie potrivit Bibliei și să aibă aprobarea Domnului. Important este ca oamenii să vină la pocăință, așa că nu putem condamna felul în care unii oameni vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu. Trebuie, însă, să ținem cont de confirmarea lucrării prin minuni, miracole și semne. Gândirea oamenilor poate arăta ceva greșit, dar Cel Preaînalt nu greșește niciodată.

Rigoarea lui Ioan Botezătorul a fost aprobată de Cel Atotputernic cu semne care au urmat propovăduirii sale, iar cei rătăciți și-au schimbat viața. Are vreun rost un discurs oficial sau mărturia unor oameni convinși că au fost vindecați, dacă viața lor rămâne aceeași? Dumnezeu este într-o lucrare când oamenii sunt născuți din nou. Ar lucra diavolul împotriva lui însuși, aducând laudă Tatălui ceresc? Mărturia Domnului este extrem de importantă.

În ceea ce privește Legea lui Moise, Ioan Botezătorul a fost impecabil în felul său de a-i determina pe oameni să-și recunoască păcatele și să-și schimbe purtarea. Cu toate acestea, nu toată lumea a primit-o, în special oamenii religioși. Astăzi, suntem în vremea harului, când oamenii care cred în Isus sunt fii ai lui Dumnezeu. De fapt, cea mai mare binecuvântare este să vi se ierte păcatele, să primiți asigurarea mântuirii și să vă umpleți cu Duhul Sfânt. Aleluia!

Isus a numit propovăduirea lui Ioan calea neprihănirii. La auzirea lui, oamenii și-au mărturisit fărădelegile înaintea altora și, abia atunci, au fost botezați. Cu toate acestea, mulți oameni, în ciuda faptului că au avut această dovadă, nu au crezut mesajul său. În orice apostolie, nu spectacolul care a fost conceput contează, ci schimbarea care are loc în oameni. E ușor să concepi un joc de artificii, dar numai cei trimiși de Dumnezeu Îl pot aduce pe Dumnezeu în acțiune. Cel Preaînalt cinstește pe adevăratul slujitor!

Ioan nu trebuia să-și schimbe metoda de slujire din cauza cunoscătorilor Legii, fariseilor și cărturarilor, pentru că, fiind mincinoși înaintea Domnului, nu credeau în acea propovăduire. Dacă lăsăm pe Dumnezeu să ne folosească, vom vedea cum oamenii suferinzi ce vin la noi vor fi transformați de puterea sfântă. Mărturia Tatălui cu privire la faptele noastre este dată prin viețile schimbate și înfăptuirea minunilor promise în Scripturi.

Faptul că vameșii (evreii care lucrau pentru Imperiul Roman ce percepeau taxele) și curvele (femei care și-au dat trupurile pe bani) și-au schimbat viața prin propovăduirea lui Ioan, și nu prin sfatul oamenilor religioși, a dovedit că Dumnezeu îl folosea. Suntem primiți de Domnul atunci când cei pierduți sunt transformați de puterea Lui, care face semne după strigătul nostru.

Cel Preaînalt folosește pe om atâta timp cât acesta este în concordanță cu învățăturile Bibliei; prin urmare, mesajul adus este mai important. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să se preocupe de voia sfântă, făcând ceea ce poruncește El, și nu ceea ce omul dorește.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu viu!