„Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.
Ioan 9.30
Vindecarea orbului din naștere a provocat o adevărată mirare în viața oamenilor care l-au cunoscut, întrucât, înaintea lui, nimeni în acea stare nu fusese vindecat. Acest miracol a dovedit că puterea sfântă nu numai că a restabilit omului vederea fizică și spirituală, ci i-a dat și capacitatea de a răspunde cu privire la vindecarea pe care a primit-o și Cine îi făcuse un ajutor atât de mare. El a adus mărturie despre Isus, deși încă nu Îl cunoștea cu adevărat.
Important în ceea ce face Dumnezeu în viața noastră, pe lângă vindecare, este înțelepciunea dată de El, pentru ca, prin exemplul nostru, să-i putem face și pe alții să-L caute pe Nazarinean. Lumea nu are nevoie de studii academice despre Hristos, pentru că lucrurile duhovnicești nu vin prin rațiune, ci prin revelarea lor de către Dumnezeu însuși. Avem nevoie de ungere pentru a răspunde celor care sunt ridicați de Domnul pentru a fi împliniți în El.
Lucrarea Celui Preaînalt este unică și nu poate fi comparată cu niciun fenomen produs de om. Ea este produsul Celui care este desăvârșit și, grație acestui lucru, împlinește condițiile de a-L glorifica. Tot ceea ce face Dumnezeu este de o asemenea măreție încât să ne facă să înțelegem cât de mult El ne iubește. Creștinii trebuie să se roage, părăsind practicile cărnii și mergând spre Țintă. Astfel, milioane de oameni îl vor căuta pe Domnul. Aceasta este misiunea!
Fiind un om făcut de Cel care este dragoste și desăvârșire, vei provoca uimire chiar și celor mai împietriți în păcat și necredință. În același mod în care conducătorii evrei au fost uimiți de faptele lui Isus, fruntașii celor mai diverse religii se vor închina înaintea splendorii lucrărilor Sale. Atunci, lumea va fi surprinsă și va căuta pe Dumnezeul cel preaiubit, dându-I slava cuvenită!
Văzându-l pe orbul din naștere vindecat, vecinii și cunoscuții au rămas uimiți și au vrut imediat să știe cum s-a întâmplat acest lucru. Dumnezeu vrea ca fiii Săi să-L caute și să-I slujească în duh și în adevăr (Ioan 4:24). Astfel, Domnul va îndeplini lucrările care îi va minuna pe toți. Este timpul să iubești ființa umană ca niciodată, folosind darurile Duhului Sfânt. Dacă se întâmplă asta, lumea va căuta pe Mântuitorul.
Lăsați pe Autorul vieții, pe Creatorul tuturor lucrurilor, să vă binecuvânteze și atunci veți fi robi ai Adevărului. Provocarea lui Dumnezeu pentru voi nu este să fiți cea mai mare autoritate din țară, ci să fiți adevărați slujitori ai Săi, acționând ca Isus în zilele Sale pe pământ. Rețeta pentru a ajunge la acest punct este în Biblie, iar întrebarea este următoarea: sunteți gata să fiți folosiți de El?
Orbirea voastră duhovnicească va dispărea, pentru că ceea ce ați auzit de la Hristos este ca tina cu care vi s-au uns ochii (Ioan 9:6). Căutați scăldătoarea Siloamului – care tălmăcit înseamnă Cel Trimis – și spălați-vă ochii în apa care a creat toate lucrurile, iar când o veți vedea, veți fi binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin!
În Hristo, cu dragoste,
R. R. Soares