Multe glasuri ne cheamă să ne ascultăm dorințele, să spunem ceea ce este deșertăciune sau să practicăm ceea ce este interzis. Alegerea este a fiecăruia, după frica sa în Domnul. Diavolul te poate ispiti în mod necurat și necinstit, sau te poate face să te simți diferit și mai puternic decât oricine. Însă, de ești în Dumnezeu, nu te vei lăsa înșelat de nicio ispită. Ești un păcătos numai dacă ți-o asumi, oricare ar fi ea.

Prin moartea lui Isus, vedem cât de mult i-a ispitit diavolul pe oameni, dar mulți au fost ajutați de Duhul lui Dumnezeu. Dacă ascultăm de atingerea cerească, nu vom cădea niciodată în păcat. Știm că a fi ispitit nu înseamnă că am greșit, dar, dacă primim oferta vrăjmașului, atunci înseamnă că da. Conducătorii lui Israel și-ar fi putut schimba soarta întru veșnicie înaintea lui Isus pe cruce, dar au preferat să asculte de diavol și să sfideze pe Mântuitor. Rezultatul a fost distrugerea lor.

Când Hristos a fost dus pe Golgota pentru a fi răstignit, au fost duși și doi tâlhari. La locul numit Căpățâna, Isus a fost răstignit împreună cu ei. În momentul în care a fost pironit de lemn, Domnul S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34), referindu-se la cei care erau acolo. La auzirea acestor cuvinte, ceilalți doi ar fi putut fi mântuiți sau nu. Totul depindea de purtarea lor.

Așa cum se întâmplă întotdeauna, norodul stătea și privea, iar fruntașii israeliți își băteau joc de Isus, spunând că dacă pe alții i-a mântuit, să Se mântuiască și pe Sine. Diavolul i-a ispitit pentru a-L face pe Hristos să facă ceva pentru a dovedi cine este. Ostașii romani Îl imitau, batjocorindu-L. Mai mult, ei I-au oferit oțet, spunând: Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! (v. 37). Cei rătăciți repetă ceea ce vrea vrăjmașul, căci acesta este cel care vorbește prin mijlocirea lor.

În timp ce Mântuitorul era pe moarte pe cruce, Duhul lui Dumnezeu lucra în inimi. Unul dintre tâlhari s-a alăturat celor batjocoritori, spunând: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” (v. 39). Rugăciunea de desfrânare, de necredință, care nu este făcută ca răspuns la ceea ce spune Dumnezeu inimii celui care se roagă, nu primește răspuns. Toată lumea știe când un lucru vine de la El și, dacă are o inimă bună, și-l va asuma.

Celălalt răufăcător a primit atingerea sfântă și și-a mustrat tovarășul pentru greșeală: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? (v. 40). Hoțul pocăit a mărturisit că merită o astfel de osândă, dar Isus nu făcuse niciun rău (v. 41). Acest om nu numai că a recunoscut cine este Isus, ci s-a și rugat cu sinceritate, cerându-I să-și amintească de el când va ajunge în Împărăția lui Dumnezeu (v. 42). Desigur, cunoștea Cuvântul, dar, la un moment dat în viața lui, ascultase de diavol și păcătuise, dar ceruse mântuirea.

Este dovedit că Domnul este sensibil când aude o cerere de milă făcută de cineva sincer. Era tot ce avea nevoie Isus pentru a mântui încă un rătăcit în ultima Sa clipă aici pe Pământ. Hristos a spus că, în aceeași zi, acel om va fi cu El în rai (v. 43). Tatăl auzise cererea Fiului Său de a-i ierta pe chinuitorii Săi, căci nu știau ce fac.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares