El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
1 Corinteni 1.8
În viața noastră de zi cu zi, avem nevoie ca Domnul să ne întărească, fie că lucrează sau nu întru ajutorarea noastră. Știind că inimile noastre sunt înșelătoare (Ieremia 17:9) și extrem de rele, fără acest ajutor sfânt, ne-am putea abate de la Cale. Cu Domnul martor la pașii noștri, vom fi pe calea cea dreaptă până la sfârșitul vieții noastre. Această întărire este evidentă în acțiunile și hotărârile noastre și ne izbăvește de osândă.
Nimănui nu-i place să rămână fără răspuns la rugăciunea sa. Însă, atunci când se întâmplă acest lucru, poate fi un avertisment că nu vom reuși și trebuie să ne îndreptăm greșeala. Așadar, dacă vă aflați într-o situație grea, în care pare că Cerurile dunt de neînduplecat - oricât de mult vă rugați și încercați, tot nu găsiți o soluție - verificați dacă există impedimente. Dacă e o piatră, până nu o îndepărtați, Cel Preaînalt nu vă va răspunde. Fie ca noi să avem răbdare și înțelepciune pentru a nu ne îndepărta de singurul Binecuvântător (Deuteronom 7:13).
Voia Domnului este să nu ne abatem niciodată de la Cale. Dacă suntem mustrați pentru felul în care trăim, înseamnă că am abandonat Calea. Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie niciodată să asculte de diavol. Prințul întunericului va face totul pentru a ne priva de mântuire. De aceea, umblați în Duhul sfânt și respingeți orice dorință rea (Romani 8:14). Cu Dumnezeu alături, vrăjmașul va eșua în încercările sale!
Cel Atotputernic vrea să urmăm planurile Sale, departe de atacurile răului. În acest scop, pe lângă avertismentele biblice, El ne-a dat Duhul Său Sfânt. Prin urmare, avem suficientă putere pentru a rezista ispitei. Caută să cunoști poruncile lui Dumnezeu și ele te vor face mai înțelept decât dușmanii tăi (Psalmi 119:98). Chiar dacă Satana vine personal să te lase fără mântuirea ta, nu va reuși.
Străduiește-te să nu existe motiv pentru a fi condamnat. Altfel, vei primi, fără îndoială, o pedeapsă, și s-ar putea să fie ceva ce nu poți suporta. Însă, ascultând de legile lui Dumnezeu, vei avea înțelegerea de a nu cădea în capcanele iadului. Scopul este să fii fără vină până la sfârșitul călătoriei tale pe Pământ. De cazi în păcat, mântuirea îți va fi compromisă. Te interesează acest lucru?
Nu va exista altă poziție pentru cei mântuiți decât să stea înaintea Mielului Sfânt. Cei care nu stau înaintea Lui vor suferi pedeapsa veșnică. Cei care și-au înșelat familiile, biserica sau autoritățile trebuie să se îndrepte. Dacă greșesc și nu se pocăiesc, vor fi condamnați.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares