Călătoria începută de Moise în Egipt – Exodul, plecarea copiilor lui Israel spre țara Canaanului – se apropia de sfârșit. Petrecuseră patruzeci de ani în pustie, unde împărtășiseră experiențe frumoase, dar și amare cu Domnul. În câteva zile, Dumnezeu avea să-Și ia slujitorul în veșnicie, iar israeliții trebuiau să se organizeze pentru a lua în stăpânire Țara Promisă. Astfel, Moise și-a luat rămas bun și le-a transmis instrucțiunile venite de la Cel Preaînalt.

Așa cum a făcut Moise, și noi vom pleca spre Locuința noastră cerească. Merită să ne întrebăm: fiind mântuiți, ne preocupăm să auzim sfatul Tatălui, astfel încât să-l putem transmite celor care rămân aici? Ne-am străduit să-i facem slujitori credincioși care să-L cunoasă cu adevărat pe Domnul? După ce vom părăsi această lume, vor rămâne ei în Hristos sau se vor rătăci și se vor pierde pentru totdeauna? Ne deranjează asta sau nu?

Sunt atât de multe întrebări încât, uneori, nici măcar nu ne pasă să găsim răspunsurile. De ce nu le slujim Cuvântul celor aflați în nevoie? Omul indiferent față de viitorul celor dragi nu își dă seama cât de pierdut este cu adevărat. Lupta noastră este neîntreruptă și chinuitoare, căci lumea stăpânește inimile multora dintre noi; dacă nu se întorc la Isus, păcatul îi va trage în adâncurile iazului cu foc și cu pucioasă (Apocalipsa 21:8). Cu adevărat, nu există nimic mai bun decât să avem convingerea absolută că suntem copii ai lui Dumnezeu.

A nu se îngriji de familie îl face pe creștin mai rău decât cei necredincioși (1 Timotei 5:8). Cei care nu fac niciun efort să-și călăuzească cei dragi la Hristos – lăsându-i fără sprijin și indiferenți față de soarta lor spirituală – sunt etichetați ca iresponsabili. Au adus vieți în lume doar pentru a le lăsa în mâinile celui rău, când ar fi trebuit să-i ducă la Dumnezeu ca dovadă a iubirii lor pentru El.

Lumea este plină de lucruri și situații create de diavol pentru a ne asupri și a ne abate de la Cale. Ca ucenici ai lui Hristos și martori ai lui Dumnezeu, trebuie să ne păzim familiile și să le prezentăm Împăratului împăraților ca dovadă că ne-am îndeplinit misiunea întocmai. Nu vă lăsați niciodată pradă faptelor firii pământești sau problemelor, ci ascultați de porunca lui Isus și găsiți fericirea veșnică (Ioan 14:27; 16:24).

Nu va exista nicio scuză în Ziua Judecății. Dacă nu ne convertim familia în Hristos, cum putem apărea înaintea Lui cu mâinile goale? Și ce se întâmplă cu ceilalți? I-am condus noi la Domnul? Dumnezeu îi va trage la răspundere pe creștini pentru sângele celor pierduți (Ezechiel 3:18, 20). Cei mântuiți nu pot acționa doar pe baza a ceea ce pare convenabil. Ei trebuie să caute ajutor sfânt și să nu renunțe la cei dragi, căci Cuvântul lui Dumnezeu spune: Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta (Faptele Apostolilor 16:31).

Până nu este prea târziu, pregătește-te să stai înaintea scaunului de judecată al lui Hristos; du-te la soțul/soția ta și împacă-te cu cei pe care îi iubești, fiind un exemplu viu al celui care a luptat lupta cea bună, și-a isprăvit alergarea și a păzit credința (2 Timotei 4:7-8). Nicio scuză nu va fi acceptată în Ziua de Apoi. Este timpul să veghem și să ne rugăm!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares