Când Cuvântul Domnului este trimis cuiva, acesta poartă autoritate cu privire la ceea ce dezvăluie sau poruncește. Prin urmare, Cerurile sunt gata să acționeze în numele acelui om. Indiferent cât de mult insistă vrăjmașul să-l facă să renunțe la misiunea primită de la Dumnezeu, pașii lui vor fi călăuziți de El și va reuși în lucrarea încredințată. În schimb, cei care se opun poruncii vor plăti un preț mare.

În timpul călătoriei de patruzeci de ani prin pustie - un fel de „școală” sfântă - mâna lui Dumnezeu a păzit poporul Israel de orice rău (Deuteronom 29:5). Cei sunt în Domnul și Îi slujesc cu evlavie nu suferă asprimea căldurii zilei sau a frigului nopții (Psalmi 121:6), căci sunt protejați și ținuți într-o climă favorabilă de dragostea Tatălui. Minunile Lui sunt atât de numeroase încât nici măcar nu le poți număra (Psalmi 139:17-18).

Versetul studiat transmite o poruncă clară din partea lui Dumnezeu: în timp ce treceau prin hotarele lui Esau, trebuiau să se păzească bine și să dea dovadă de prudență pentru a evita răul. În felul acesta, Domnul le-ar fi împlinit nevoile. Aceștia s-ar fi confruntat cu atacuri sau boli doar dacă nu ar fi ascultat de sfaturile sfinte și ar fi tânjit după hrana Egiptului. Odată, nemulțumiți de mană, au cerut carne și au mâncat atât de mult încât s-au îmbolnăvit (Numeri 11:1-20 și următoarele). Dacă ar fi păcătuit, li s-ar fi făcut sete - și exact asta s-a întâmplat. Prin urmare, Moise a trebuit să aducă apă din stâncă de două ori (Exod 17:5-6; Numeri 20:11). Păcatul aduce rău!

Pe de altă parte, Dumnezeu le-a dat întotdeauna apa de care aveau nevoie și, ani de zile, nu au însetat. Nu există apă în pustie, cu excepția unor mici oaze ici și colo, totuși prețiosul lichid a fost oferit pentru a potoli setea tuturor: Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce, ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca şi va curge apa (Isaia 48:21). Dumnezeu are grijă de poporul Său și îl protejează oriunde este călăuzit. Domnul este pâinea și apa noastră (Ioan 6:55).

Israeliții din acel veac nu au înțeles ce se întâmplă cu ei. Nu era apă în deșert, însă Dumnezeu i-a făcut să bea din Hristos, Stânca care îi urma. Astfel, apa de care aveau nevoie i-a satisfăcut, chiar și fără ca ei să știe cum se întâmplă: şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos (1 Corinteni 10:4). Pe măsură ce Îi slujim lui Hristos, El lucrează în noi!

Porunca era să nu supere pe Esau, căci Cel Preaînalt avea grijă de urmașii lui în Seir - nume care înseamnă „aspru” sau „păros” (Deuteronom 2:4-7). Dumnezeu l-a avertizat că copiii lui Esau se vor teme de israeliți, iar aceștia din urmă au fost instruiți să nu atingă nimic din ceea ce aparținea acelui popor. Ei s-au conformat; însă, când poporul lui Dumnezeu a cerut să treacă, a fost chinuit de aceștia (Numeri 20:14-21).

Israeliții trebuiau să fie atenți și, din respect față de Dumnezeu, să țină cont de avertismentul Său. Tot ce ne spune Cel Atotputernic trebuie ascultat fără a fi pus la îndoială. Cei care nu ascultă de El cad în fărădelegi și se confruntă cu necazuri. Luați aminte!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares