Când Dumnezeu Își rostește judecata, El a judecat deja pe om și, în acel moment, dă sentința cu privire la ceea ce se va întâmpla cu acea viață. Judecata sfântă poate cădea asupra unui oraș în care păcatele sunt practicate liber. Așadar, oricine nesocotește poruncile Domnului va suferi pentru că a trecut de partea celei mai rele părți, cea a diavolului (Luca 10:12-15). Prin urmare, până a nu fi prea târziu, locuitorii acelui loc trebuie să se pocăiască pentru a scăpa de condamnare!

Israeliții care au întemeiat împărăția lui Iuda se purtau asemenea lui Efraim, împărăția Nordului, care a fost cotropită de asirieni. Împărații Samariei au nesocotit avertismentele cerești, preferând să-l caute pe Baal decât să meargă înaintea Creatorului Cerului și al Pământului, precum și al întregului Univers. Confruntat cu această alegere, Dumnezeu i-a avertizat că împărăția le va fi distrusă și că vor fi împrăștiați printre neamuri, dar chiar și așa, păcătoșii nu s-au pocăit (2 Împăraților 17).

Răutatea a intrat în copiii lui Iacov, care s-au separat de casa lui David, într-o asemenea măsură încât avertismentele din Cer au fost ignorate. Astfel, realizând că înfrângerea era inevitabilă, s-au predat și au fost împrăștiați printre neamuri. Împărăția lui Iuda a petrecut aproape un secol ascultând de forțele răului, dar când a venit ziua judecății, și-a dat seama că greșise mult!

Autoritățile împărăției lui Iuda au avut un comportament ce le-ar fi adus un tratament similar cu cel al samaritenilor, dar, așa cum se întâmplă și astăzi, au crezut avertismentele lui Dumnezeu doar atunci când mergeau în robie spre Babilon. Ierusalimul a fost ars; zidurile sale, care erau mândria orașului, au trebuit să fie sparte, iar oamenii săi, chiar și puținii care nu practicau răul, au mers în lanțuri pe o distanță de peste o mie de kilometri. Ce tragedie!

Se rătăciseră atât de mult încât au adus tămâie altor dumnezei, onorându-l pe prințul întunericului, care i-a condus la cele mai rele ritualuri de decădere trupească. Firea umană este rea și, prin urmare, acei oameni au reprodus practicile rele pe care le-au învățat, până în punctul în care nimeni nu s-a pocăit vreodată. A fost un scenariu teribil, pentru că oamenii se bucurau comentând că Baal îi satisfăcea cu plăceri!

Ei s-au spurcat în felul părinţilor lor pe dealuri și înaintea tuturor copacilor din acea țară (Ezechiel 20:27-31). Când un om păcătuia, îl căuta pe preotul lui Baal și îi spunea ce se întâmplase. Apoi, această „autoritate” prescria remediul pentru a se curăți de greșeală: trebuia să ia o femeie, căsătorită sau fecioară și, cu sau fără consimțământ, să o ducă sub un copac pentru a avea relații carnale.

Ce zile întunecate nu au fost acelea! Astfel, când au fost duși în Babilon, unde au petrecut șaptezeci de ani în robie, au văzut rezultatul păcatelor pe care le săvârșiseră. Isus se va întoarce să ne ia și-i va trimite pe cei rătăciți la osânda veșnică!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares