Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
Luca 5.24
Isus îi învăța pe oameni în sinagoga din Capernaum și, așa cum se întâmpla întotdeauna în acele adunări, puterea lui Dumnezeu era prezentă pentru a vindeca bolnavii. Erau acolo farisei și învățători ai Legii, veniți din toate satele Galileii, Iudeii și din tot Ierusalimul. Mergeau acolo să vadă dacă Învățătorul va face minuni în ziua de Sabat, ca să-L poată acuza. Săracii de ei! Ar fi putut fi vindecați cu această ocazie!
De multe ori, oamenii sunt în biserică din diverse motive: unii pentru a-și da părerea despre cum să conducă lucrarea Domnului, iar alții din alte rațiuni. În acea zi, împreună cu Mântuitorul, cei care doreau puteau primi vindecarea de boli, eliberarea de vicii, iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, care este cea mai importantă parte a Evangheliei. Cu toate acestea, liderii religioși voiau doar să aibă dovezi pentru a-L acuza pe Isus.
Învățătorul voia ca ei să fie martori la puterea de Sus care vindeca bolnavii și le dădea celor pierduți oportunitatea de a fi mântuiți și de a-și schimba viața. Nimic nu ar fi fost mai bun decât să fie eliberați de poverile care îi apăsau. În ziua aceea, patru bărbați au început să scoată țiglele de pe casa în care se afla Hristos și, după ce au făcut o gaură în acoperiș, au coborât cu patul pe un slăbănog și l-au pus în mijlocul adunării înaintea lui Isus.
Văzând credința lor, Învățătorul l-a asigurat pe bolnav că păcatele îi sunt iertate. De îndată ce Isus a făcut această afirmație, fariseii și doctorii au început să vorbească între ei, acuzându-L că înșală oamenii. În opinia lor, văzând că are un caz dificil de rezolvat, Domnul Și-ar fi schimbat predica, spunând că păcatele paraliticului au fost iertate. Era ca și cum ar fi spus că Hristos este un șarlatan, care, neputând să facă această minune, l-a liniștit pe om afirmând un astfel de lucru. Însă, Isus este Adevărul!
Ei au cârtit în inimile lor, dar Mântuitorul le-a cunoscut gândurile. Hristos a dat o poruncă, arătând că puterea Lui este capabilă să ierte păcatele, spunându-i paraliticului: scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă (v. 24b). Iar rezultatul a fost următorul: Şi numaidecât, slăbănogul s-a sculat în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu (Luca 5:25). Ce slavă!
După această minune, oamenii au fost cuprinși de uimire: Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite” (Luca 5:26). Același lucru s-a văzut și în adunările unde au loc minuni și miracole. Oamenii plâng și se îmbrățișează, spunând că Domnul este printre ei și de aceea minunile au loc. Domnul este minunat!
Poporul lui Dumnezeu trebuie să se poarte în același mod, săvârșind aceleași lucrări pe care le-a săvârșit Isus în zilele Sale pe Pământ. Trebuie să învățăm să folosim autoritatea pe care El a dat-o ucenicilor Săi și atunci lumea va fi scoasă din întuneric într-o clipă!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares